„Nu cred că am scris până acum un scenariu fără să nu le fi permis personajelor să se apere“, mărturisea astă-toamnă la București Asghar Farhadi, când a fost invitat la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest.
Văzându-i filmele veți fi de acord. Un bun scenariu le dă dreptate tuturor personajelor, lucru care se vede cel mai bine în cele mai apreciate filme ale sale – A Separation și The Salesman/ Clientul, ambele premiate cu Oscar pentru film străin, primul fiind lansat în 2011 la Berlin, unde a luat Ursul de Aur, celălalt distins pentru scenariu și interpretare masculină la Cannes în 2016. Toată lumea știe este probabil cel mai puțin împlinit film al iranianului, dar asta nu înseamnă că e ratat. Plasat într-un superb sat spaniol, turnat vara, printre oameni sănătoși și bronzați, filmul are un aer de vacanță europeană, iluzie pe care scenariul o șterge la timp. Revenită din Argentina (unde și-a întemeiat o familie) în satul natal pentru nunta surorii, Laura (Penélope Cruz) trăiește coșmarul vieții când fata cea mare îi e răpită chiar din casă. Fostul iubit, Paco (Javier Bardem), îi sare în ajutor și e dispus la orice sacrificiu, comportându-se ca un alt membru al numeroasei ei familii cu surori, cumnați, veri pe care îi încurci ușor. Dar dispariția fetei o obligă pe Laura să pătrundă din nou în trecutul neîncheiat al familiei, scoțând la lumină probleme cu pământuri vândute ieftin, înstrăinate oricum sau pierdute, orgolii, neîmpliniri și ranchiună.
Deși s-a spus că a luat-o pe urmele lui Woody Allen cu voiajele lui europene și câte un film făcut în altă țară, Farhadi se pare că a avut un motiv personal să filmeze în Spania. În urmă cu 17 ani a mers acolo împreună cu familia într-un concediu, iar fiica sa a fost terifiată de fotografia unei fete răpite, imagine care a urmărit-o întreaga vacanță. Pentru Farhadi incidentul a fost inițial sursa unei interogații de părinte, perfect normale (ce ar face dacă i-ar fi răpit copilul?), care a devenit în timp scenariu. E interesant că nu e primul film al lui Farhadi în care cineva dispare. În mai reușitul Darbareye Elly/ Despre Elly (premiat pentru regie la Berlin în 2009) era vorba despre dispariția unei tinere la jumătatea filmului, în a doua jumătate toată lumea (grupul de prieteni veniți la mare) căutând-o. Dispariția era un pretext pentru un portret de grup care să dea seamă despre relațiile sociale din Iranul contemporan, iar interpretarea modernă trimitea la noul val românesc.
Poate și de aceea Toată lumea știe sună repetitiv, deși ar fi interesant de aflat de ce Farhadi a ținut să reitereze fără a aprofunda acest motiv dramaturgic al dispariției care tulbură un ansamblu aflat până atunci într-un oarecare echilibru (dovadă că e mai puțin important cine sunt făptașii față de lucrurile din trecutul personajelor, scoase la iveală de incident). Devenind între timp un regizor foarte cunoscut, nu i-a fost greu să îi coopteze pentru primul său proiect în spaniolă pe cei mai cunoscuți actori ai țării, cuplul regal Penélope Cruz și Javier Bardem, care nu mai jucaseră împreună de la Jamón, Jamón de Bigas Luna, din 1992 (ce era debutul lui Penélope Cruz).
Dacă Cruz e cam avântată în postura de mater dolorosa, Bardem e mult mai convingător în rolul de fost iubit așezat și calm, dar capabil de sacrificii pe care nimeni nu le înțelege, mai ales actuala soție.
Ceea ce ține filmul la un loc e talentul de scenarist al lui Farhadi, care dă pe rând dreptate fiecărui personaj. „Adevărul are mai multe straturi și e plin de semne mărunte pe care nu le observăm. Îmi place să mă joc cu ele când scriu“, a mai spus cineastul la București, iar asta se vede din felul cum dă profunzime poveștii chiar și acolo unde nu dezvăluie, ci doar sugerează. Toate personajele au impresia că știu acest adevăr, dar fiecare are adevărul lui, deși fiecare în parte are dreptate. Te prinzi însă destul de repede că miza nu e fata dispărută.
Toată lumea știe e un divertisment de calitate, chiar dacă a deschis Cannes-ul anul trecut. E clar de preferat în locul formatatelor producții americane, dar de la Asghar Farhadi ne așteptăm la mai mult. Cum spunea cineva, dacă tot a plecat din Iran în Occident pentru a avea libertate deplină, ar trebui să profite de ea.