Ați auzit vreodată de pianul Siena? Nu cred că mulți melomani români sunt la curent cu acest pianoforte construit la Torino în jurul anului 1800, împodobit cu sculpturi realizate de un anume Carlo Bartollozi, un pian pe care a cântat Saint-Saëns și pe care orașul Siena l-a oferit ca dar de nuntă principelui Umberto în 1868. La ceremonia de prezentare a cadoului, Liszt a cîntat pe el o campanellă.
În cursul celui de-al Doilea Război Mondial, furat de ofițeri germani din vila regală de la Monza, pianul era regăsit de trupele britanice la El Alamein și depozitat cu alte bunuri spoliate. Ulterior, cumpărat de un anticar, pianul a ajuns în Israel și a fost abandonat în atelierul restauratorului Avner Carmi. Acesta era la curent cu istoria aventuroasă a pianului Siena de la bunicul său, odinioară acordor al lui Artur Schnabel.
Pianul Siena începea o nouă carieră și avea să fie folosit în concert de pianiști remarcabili – între care Pnina Salzman și Charles Rosen – și pentru înregistrări. Între cei care au înregistrat pe el s-a aflat și marele pedagog francez Lazare-Lévy. Un concert al său, imortalizat pe un microssillon, a devenit cu scurgerea vremii raritate absolută. În lume ar mai exista doar două cópii. Una din ele, descoperită de James Irsay, pianist american, realizator de emisiuni radio din istoria muzicii clasice, transferată digital, a servit recent la ediția Înregistrărilor complete de studio ale lui Lazare-Lévy și Victor Staub, un set de două CD-uri din seria The French Piano School, demarată de casa britanică Appian (APR 6028). Numai că aici intervine o problemă: poate fi considerat discul lui Lazare-Lévy o înregistrare de studio?
În 1960, restauratorul israelian Avner Carmi, devenit proprietarul pianului Siena, relata într-o carte apărută în Statele Unite (Pianul nemuritor) vizita pe care i-o făcuse Lazare-Lévy în 1951, pentru care lucrase ca acordor. Maestrul refuzase inițial să vadă pianul, iar apoi acceptase, sceptic, să îl testeze, dar după ce a cântat pe el s-a oferit imediat să dea un concert special pentru „Societatea Prietenilor Pianofortelui Siena“. O fotografie a lui Lazare-Lévy și afișul concertului, pe care se menționează că intrarea în sală este permisă până la o anumită oră, concertul fiind înregistrat, sunt publicate în cartea amintită.
Concertul a avut loc la 14 decembrie 1951, și Lazare-Lévy ar fi declarat la încheierea lui, citat de Avner Carmi: „Acesta este cel mai uimitor pian pe care l-am văzut vreodată. Lucrările lui Couperin și Scarlatti sună pe el ca și cum ar fi fost scrise special pentru pianul Siena. Iar să cânți Bach și Mozart pe el este de departe mai interesant decât pe orice alt pian pe care am cântat vreodată, în timp ce muzica impresionistă a lui Debussy [a sunat] ca o surpriză absolută. Aș spune cu totul incredibil“.
Despre înregistrările considerate „de studio“ ale lui Victor Staub și Lazare-Lévy am stat de vorbă cu un prieten, Frédéric Gaussin, critic și cercetător parizian, unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei pianului din Franța. El este și autorul livretului extrem de avizat al CD-ului publicat de Appian în Marea Britanie. Frédéric Gaussin comenta:
„Lazare-Lévy este un caz special; el a fost întotdeauna un soi de răsfățat al colecționarilor, fiindcă a făcut un număr mic de înregistrări: înainte de război doar patru fețe de disc 78 de turații, care au apărut în exemplare puține, un singur microssillon realizat în 1952 cu Sonate de Mozart, două de 78 de turații japoneze, care au fost în fapt o marcă de stimă și onoare din partea guvernului japonez pentru activitățile sale de ambasador cultural al Franței, după al Doilea Război Mondial, și o sonată izolată de Mozart înregistrată în 1956 pentru setul aniversar al Anului Mozart.
Raritatea înregistrărilor lui Lazare-Lévy a fost amplificată de faptul că în timpul războiului o serie de matrițe și de discuri de 78 de turații au fost distruse. Este cazul discului cu muzica lui Chabrier, înregistrat în 1937. Arhivele Pathé-Marconi, puțin consulate, revelează că discurile au fost sparte intenționat. Iar «foile de stoc» – cum se numeau la vremea respectivă – relevau că discul Chabrier mai exista în lume doar în 87 de exemplare.“
„Între Victor Staub și Lazare-Lévy au existat legături puternice de prietenie și de filiație genealogică, ambii ca elevi ai lui Diémer. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au avut un destin într-un fel legat. Staub provenea dintr-o familie catolică din Elveția, Lazare-Lévy era evreu și amândoi s-au aflat, în felul lor, în vizorul regimului de la Vichy; Staub fiindcă era un cetățean naturalizat, cu un tată elvețian și o mamă franceză din Țara Bascilor; se născuse însă în Perú, la Lima, în 1872. A fost naturalizat târziu, după ce a ajuns în Franța la vârsta de 10-11 ani, în 1882. Guvernul de la Vichy i-a cerut să justifice pe plan administrativ faptul că, nefiind francez de origine, ajunsese profesor. Cum era aproape de vârsta pensiei, a reușit să părăsească Conservatorul fără a mai fi luat la întrebări în 1941.
Cazul lui Lazare-Lévy este diferit. Intrat direct sub prevederile legislației antisemite a Vichy-ului, a fost singurul profesor al Conservatorului din Paris care a fost dat afară în mod expres. Legislația denumită Primul statut al evreilor, legea din 3 octombrie 1940, prevedea ca funcționarii evrei să părăsească funcțiile într-un termen de două luni, până pe 18 decembrie. Lazare-Lévy, afectat de lege, a cerut o excepție profesională – care era prevăzută de lege – pentru «serviciu excepțional adus Franței în domeniul artistic». Consiliul de stat a examinat cererea, dar a respins-o. Lazare-Lévy a fost concediat din Conservator în decembrie 1940.
Este important de spus, fiindcă astăzi există anumiți istorici în Franța care au scris contrariul, spunând că nu ar fi fost niciodată eliminat din Conservator. Este fals. Am găsit documentele de arhivă, inclusiv reinstalarea lui în post în 1944, printr-un decret al guvernului provizoriu al generalului De Gaule.“
„Există, deci, un interes de natură istorică de a documenta arta acestor doi pianiști, care în felul lor, prin istoria lor, povestesc, de asemenea, istoria Franței, a celei de-a Treia Republici. Interesant de spus ar fi și că, practic, nici unul dintre marii pianiști francezi ai acestei perioade nu s-a născut în Franța. Victor Staub s-a născut în Perú, Lazare-Lévy la Bruxelles, Alfred Cortot în Elveția, la Nyon, Édouard Risler în Germania, la Baden, Yves Nat de origini catalane, deși născut la Béziers din părinții analfabeți deveniți francezi etc. A fost întreaga forță a celei de-a Treia Republici de a fi reușit să forjeze din ei, artiști și cetățeni francezi pe de-a întregul.”
LEGENDE FOTO:
1. Coperta CD APR
2. Afișul concertului de la Tel Aviv 1951
3. Cercetătorul Frederic Gaussin
4. Lazare-Lévy la pianul Siena, 1951 (Foto- The Immortal Piano)
5. Louis Diémer și clasa la Conservatorul din Paris în 1895 (Credit Eugène Pirrou-Frédéric Gaussin)
6. Victor Staub în 1935 (Foto curtoazie Frédéric Gaussin)
7. Înregistrare Victor Staub-Odeon Franța (Foto curtoazie Frédéric Gaussin)
8. Înregistrare Lazare-Lévy pentru HMV (Foto curtoazie Frédéric Gaussin)
9. Lazare-Lévy la pian (Foto curtoazie Frédéric Gaussin)