„Oare cât de normal este să plângi după un robot?“, m-a întrebat un prieten acum ceva timp, când Opportunity, robotul veteran de pe Marte, a fost declarat în mod oficial decedat. Mulți au vărsat atunci lacrimi după „cel mai hărnicuț robot din Sistemul Solar“. Cu această ocazie, am aflat că omenirea s-a atașat de aparate electrice în nenumărate rânduri, iar unii oameni au sentimente și pentru aspiratorul lor.
Pe 13 februarie, de la centrul de control al NASA a fost trimisă în spațiu o melodie. Versurile lui Billie Holiday sunau cam așa: „Am să te găsesc în soarele dimineții/ Iar când noaptea abia începe/ Am să mă uit la lună/ Dar am să te văd pe tine“. Erau mulți ochi înlăcrimați în cameră, dar nici unul nu se uita spre Lună, ci spre Marte, acolo unde robotul Opportunity tăcea. Mesajul era ultimul semnal trimis dinspre Pământ în încercarea de a-l trezi. Un oficial NASA a ținut o conferință de presă în care a anunțat, „cu mulțumire și recunoștință, că misiunea Opportunity s-a încheiat“. Robotul spațial fusese trimis pe Marte în 2004, pentru o misiune de 60 de zile. A funcționat timp de 15 ani. O furtună din luna iunie 2018 l-a afectat grav și de atunci nu a mai răspuns la nici o comandă de pe Pământ. Vestea încheierii misiunii a declanșat lacrimi și elogii emoționante peste tot în lume.
Dar tristețea pentru soarta roboților nu se întâmplă nici pentru prima dată, nici nu este atât de neobișnuită.
În 2017, sonda Cassini, care orbita în jurul planetei Saturn de 13 ani, s-a prăbușit pe planetă. Pentru a-i anunța inevitabilul sfârșit, NASA a realizat un mic film de animație, extrem de emoționant, pe un fundal muzical înălțător. Efectul scontat, la fel ca în cazul lui Opportunity, a fost atins.
Un film NASA care îl arată pe Curiosity, celălalt robot de pe Marte, cum își cântă singur „La mulți ani“, la un an după aterizare, a adunat milioane de vizualizări și comentarii duioase. Cercetătorul care programase acest lucru a decis să renunțe la idee după doar un an, pentru că „nu aduce nici o contribuție științifică“.
Philae, un robot-cutie cu trei picioare, a produs lacrimi de bucurie și entuziasm atunci când a aterizat pe o cometă care se deplasează prin spațiu cu 135.000 de kilometri pe oră, o realizare științifică incredibilă a Agenției Spațiale Europene (ESA). Pentru că a aterizat într-un loc umbrit și lumina solară a fost prea slabă pentru a-i încărca bateriile, Philae și-a luat la revedere de la omenire după foarte puțin timp. Ultimul mesaj, gândit desigur de echipa de la ESA, le cerea oamenilor să-i trimită o fotografie cu ei, iar oamenii nu au întârziat să răspundă în numere mari.
Efectul atașamentului de roboți este deja unul cercetat și validat științific. În armată, soldații suferă atunci când roboții cu care lucrează (de obicei pentru detectarea explozibililor) sunt distruși sau demontați. Majoritatea soldaților le dau și nume roboților, în general după soție sau prietenă. Un studiu care investiga empatia pentru roboți a rugat participanții să urmărească filme cu roboți agresați – fie că se țipa la ei, fie că erau loviți. Reacțiile înregistrate la nivelul creierului au arătat că subiecții resimțeau compasiune pentru roboți la un nivel similar cu cel destinat oamenilor. Chiar și în cazul unui obiect casnic destul de obișnuit, aspiratorul Roomba, nivelul de empatie a fost ridicat.
Am învățat să îi iubim de mici, cel mai probabil din desene animate precum Wall-E și datorită unor personaje precum R2D2 din Star Wars. Cei de la agențiile spațiale, care au nevoie de buget și sprijin public, vor continua să cultive astfel de sentimente, chiar și cu prețul lacrimilor noastre.