Ați vrea să trăiți într-o țară normală, cu un guvern întreg la cap, care să nu schimbe legile Justiției în interesul șmecherilor ajunși la putere?
Cam așa ar trebui să sune întrebarea la referendum, pentru a spera că la urne vor veni peste șase milioane de oameni. Dar nu veți găsi așa ceva pe buletinul de vot. Nu pentru că președintele Klaus Iohannis n-ar vrea, ci pentru că nu poate s-o facă. Întrebarea (sau întrebările) vor fi mult mai tehnice, pentru că asta e regula la un scrutin de acest gen.
Problema nu e neapărat cum va suna întrebarea, deși e foarte important și acest aspect, ci modul în care președintele țării va reuși să transmită românilor ce vrea cu acest referendum și de ce românii ar trebui să iasă din casă pe 26 mai. Deocamdată nu e clar dacă șeful statului are un plan, dacă știe ce are de făcut și dacă are forța să se bată 40 de zile, de dimineață până seară, pentru un demers al naibii de riscant.
Chiar și cu o întrebare abil construită, tot nu e sigur că referendumul va trece, în condițiile în care este de așteptat ca PSD și ALDE să boicoteze scrutinul. Importantă va puterea de convingere a președintelui, iar prestația sa din campania electorală care va urma va fi așadar esențială.
E adevărat că PSD, prin forțarea emiterii de către guvern a ordonanței de urgență pe tema Justiției, ajută demersul șefului statului. Că Dăncilă și Toader s-au ascuns miercuri prin Palatul Victoria și nu i-au mai răspuns la telefon lui Dragnea, așa cum susțin unii jurnaliști, e greu de crezut. Și chiar dacă ar fi așa, nu înseamnă nicidecum că ideea OUG a fost abandonată. Viorica Dăncilă fără Dragnea e ca viața fără aer, în timp ce Tudorel Toader a dovedit că-i place atât de mult funcția de ministru la Justiție, încât ar face orice să-i facă pe plac stăpânului. Iar Dragnea nu vrea decât propria libertate. Cu orice preț.
Pericolul n-a trecut, însă până una alta este de remarcat presiunea Occidentului la adresa guvernului PSD. Miercuri, avertizările au curs în cascadă, semn că Uniunea Europeană, dar și SUA, încearcă din răsputeri blocarea unei puteri care a deraiat complet. Foarte probabil, în cazul în care ordonanța va fi dată, oficialii de la Bruxelles vor înceta să ne mai certe și vor trece direct la sancțiuni.
Cât privește ordonanța de urgență, sunt semne că presiunile de la vârful PSD asupra ministrului Tudorel Toader continuă. Foarte probabil, săptămâna viitoare, când va avea loc următoarea ședință a guvernului, o luăm de la capăt. Vor apărea aceleași temeri, exact ca la ședința de guvern de miercuri. Că așa stau lucrurile o arată și declarația lui Călin Popescu-Tăriceanu făcută joi, la o zi după eșecul lui Dragnea cu adoptarea ordonanței.
„Nu este nici un secret, sunt o serie de decizii ale Curții Constituționale, cred că de peste doi ani, dacă nu chiar mai mult, care vizează o serie de articole din Codul Penal și Codul de Procedură Penală care sunt neconstituționale și pentru care există obligativitatea punerii în acord cu deciziile CCR. Ministrul Justiției este cel care e factorul, aș spune, cheie în această procedură și sigur că, probabil, are în vedere elaborarea unei ordonanțe de urgență pe aceste subiecte“, afirmă șeful Senatului. Cu alte cuvinte, ordonanțele sunt pe drum. Poate fi interpretat și ca un semnal dat de Tăriceanu lui Dragnea că Tudorel Toader n-a părăsit corabia și că susține cauza penalilor. Asta în condițiile în care nehotărârea lui Toader a stârnit mânia șefilor social-democrați.
Ce urmează? Va crește presiunea lui Dragnea asupra lui Tudorel Toader. Liderul PSD nu mai are timp să aștepte, pentru că recursul la completul de cinci în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman se apropie de final.
Partidele se pregătesc de campania pentru europenele din 26 mai, însă pe Dragnea puțin îl mai interesează scorul PSD. În mod normal, un partid preocupat de alegeri nu irită oamenii și nu întoarce țara pe dos cu mai puțin de două luni înainte de scrutin. Degeaba se chinuie Codrin Ștefănescu să arate că trupele PSD din teritoriu sunt mobilizate. Preocupările lui Dragnea cu Justiția se transferă și către baza partidului, e multă nesiguranță, pentru că nimeni nu știe ce are făcut. Cu fiecare zi care trece, societatea e tot mai nervoasă. Dacă descărcarea se va produce la urne, atunci valul va mătura PSD-ul.