„Astăzi încă nu mi-am făcut pașii.“ E ceva ce spun des, deși la o oră de limba și literatura română ar fi o propoziție fără sens. Dar oricine a purtat vreodată o brățară de fitness la mână sau își monitorizează activitatea fizică pe telefon poate înțelege ce vreau să spun. Înseamnă că telefonul mi-a înregistrat numărul de pași dintr-o zi și sunt mai puțini decât mi-am propus să parcurg. E o înfrângere.
Trăiesc, ca mulți alții, sub tirania celor 10.000 de pași. La fel ca cei doi litri de apă pe zi, cei 10.000 de pași s-au întipărit în conștiința publică drept standardul recomandat pentru „o viață sănătoasă“. Este promovat de medici, apare în toate articolele de pe internet despre cum să îți menții un stil de viață activ. Pentru posesorii Fitbit sau alte brățări care măsoară activitatea fizică, 10.000 de pași este pre-programat, standard, ca obiectiv de activitate fizică zilnică. Iar pentru cei care nu au – este o cifră rotundă și ușor de ținut minte, iar pentru a te ține de un obiectiv e foarte important ca el să fie clar formulat și întipărit în minte. 10.000 de pași este țelul perfect. Dar destul de greu de atins.
Am aflat însă recent că cei 10.000 de pași, respectați aproape cu religiozitate în recomandările pentru viața activă, sunt o invenție, și nu o concluzie științifică. Practic, expresia a apărut ca parte a strategiei de marketing a unei companii japoneze de pedometre, un dispozitiv de măsurat pașii care a început să fie vândut înainte de Jocurile Olimpice din 1964 din Tokyo. Ca parte a campaniei publicitare, compania a inventat acest obiectiv de 10.000 de pași și a încurajat înființarea de „cluburi dedicate mersului pe jos“, pentru atingerea lui. Ținta de 10.000 de pași nu s-a răspândit la nivel internațional până în anul 2000, când o serie de recomandări ale doctorilor australieni au început să includă mersul pe jos drept modalitate de menținere a unei vieți sănătoase. Au cuantificat în timp – aproximativ jumătate de oră de activitate pe zi, iar jumătate de oră înseamnă 3.000-4.000 de pași, în plus față de mersul pe jos obișnuit. În total, au calculat ei, 10.000 de pași.
De parcă nu era suficient, anul trecut s-a întâmplat ceva și mai rău: a apărut un studiu care spunea că 10.000 de pași nu sunt suficienți. Cercetătorii argumentau și ei că limita de 10.000 a fost una pur arbitrară, fixată din motive mai degrabă psihologice decât științifice. Ar fi mai bine ca numărul să fie ridicat la 15.000. Studiul fusese realizat având la bază activitatea fizică a lucrătorilor poștali din Glasgow, Scoția. Prin natura meseriei, mulți dintre ei trebuie să meargă pe jos mai bine de trei ore pe zi și au indicatori de sănătate performanți. Prin comparație, cei care munceau de la birou prezentau risc crescut de boli cardiace și diabet.
Am lăsat pentru sfârșit vestea bună a lunii iunie: un nou studiu arată că cei 15.000 de pași nu sunt necesari pentru o îmbunătățire a sănătății; nici măcar 10.000. Beneficiile încep să apară de la 4.500 de pași în sus, cresc până la 7.500 de pași, după care nu mai un impact semnificativ. E adevărat, studiul s-a desfășurat pe femei de peste 70 ani și a măsurat riscul de moarte prematură. Dar a fost suficient cât să mă determine să îmi cobor standardul spre 8.000 de pași pe zi. Nu e perfect, nu știu dacă e optim pentru sănătatea mea, însă la finalul fiecărei zile mă simt, în sfârșit, ca o campioană.