Ce m-a frapat insa a fost lipsa totala a perdelelor. Se vedea absolut tot prin geamuri. Doi casapi, cu halate patate de singe, aplecati peste doi cetateni, dezbirnau in tandem danturile stimabililor, dupa care ii puneau sa scuipe si sa-si clateasca ce a mai ramas din cavitatea bucala. Ma uitam fascinat, ca la Discovery. Ba, chiar as fi vrut sa-i fac semn aluia mai gras, ca mi s-a parut ca pacientului ii ramasese un colt nesmuls. Era de fapt o bucata de tifon.
M-am dezlipit de geamul unitatii dupa vreun ceas, profund marcat de ideea astora de a-si face reclama, cum s-ar zice, „fara perdele”. Putin singe vezi si pe geamul macelariei, deci nu frizeaza indecenta. Pacientii vad si vin. Se face vadul. Dar noi trebuie sa revenim la inegalitatea de sanse de afirmare si dezvoltare. Inveti vreo zece ani, mai mult deci decit un dintolog, umbli cu degetele prin tot felul de cleiuri si mate, diseci babe din bazine cu formol, ca sa te faci in cele din urma ginecolog. Sau chirurg. Si vrei, ca tot omul, sa-ti faci vad la cabinet. Poti oare sa nu pui perdele la camera cu ecograful endovaginal, ca sa vada lumea ca-l ai? Sau sa vada ca faci avorturi rapide si curate? Sau, chirurg fiind, poti sa-i rezolvi omului ocluzia linga geam, sa te vada lumea? Nu poti, fiindca, vezi doamne, nu e etic. Ca, daca se putea, cumparam si eu spatiu publicitar pe geamul central, sa fac reclama la noul album Fara Zahar.