Pierdusem pasul cu Avengers (de mai bine de un an am decis să stopez degradarea neuronală și să nu mai merg la superproducții), dar mi-a făcut plăcere să văd noul Spider-Man, Spider-Man: Far From Home. Nu mai intrasem de câteva luni la IMAX și mi-era poftă de ceva necomplicat la popcorn, plus că aveam cumpărături de făcut în AFI Cotroceni. (Mallurile au ceva dezolant, mai ales cinematografele de mall, deși proiecția e foarte bună tehnic.)
Am avut parte și de o surpriză care cred că a fost un semn de la regretatul coleg de breaslă Tudor Caranfil (parcă-l și aud chicotind). La IMAX locul meu preferat e rândul 8, locul 1, pentru că e la capăt de rând și pentru că are în față niște bare pe care urc picioarele. Ei bine, fără să fi cerut locul respectiv, am primit chiar rândul 8, locul 1! Caranfil, care a plecat dintre noi în martie 2019, stătea tot la capăt de rând pentru că de cele mai multe ori pleca după un sfert de oră. Eu am stat până la sfârșit.
Dar nevăzând Avengers: Endgame (premiera la noi 26 aprilie 2019), nu știam că Tony Stark/ Iron Man murise și el, de aceea a durat până să mă dumiresc (filmul începe ușor ironic cu hitul lui Whitney Houston I Will Always Love You), deși am constatat cu surpriză că mai țineam minte chestii din Spider-Man: Homecoming (2017). De pildă, călătoria clasei lui Peter Parker/ Spider-Man la Washington și faptul că Peter e îndrăgostit în secret de colega lui, MJ. (Vă dați seama cât de conectată sunt la universul Marvel…)
Deci, pentru cineva care merge la superproducții din an în Paști, noul Spider-Man e amuzant și poate fi consumat ca un film necomplicat, de vacanță. De astă dată, Peter Parker (care e în continuare elev de liceu) merge cu clasa într-o călătorie prin Europa, prilej de a promova turistic Veneția, Praga, Austria, Berlinul, Olanda și Londra (deși Olanda e închipuită în studio). Pentru aproape fiecare loc a fost imaginat un personaj negativ – un Elemental aparte. În Veneția e Elementalul de apă (normal), în Praga cel de foc, iar la Londra acționează Elementalul Furtunii. Scenariul aduce și două personaje noi, interpretate de vedete cunoscute – Quentin Beck (Jake Gyllenhaal), un supererou care e, de fapt, un fost angajat al Stark Industries, a cărui sete de putere se traduce prin aceea că imaginează cu alți colegi realități holografice ale unor false amenințări extraterestre, în vreme ce Nick Fury (Samuel L. Jackson) e fostul director al S.H.I.E.L.D. și, spre deosebire de Tony Stark, pare să nu pună bază pe seriozitatea „soteriologică“ a lui Peter Parker.
Povestea e nostimă pentru că e în același timp una cu adolescenți, și una cu supereroi. Peter nu vrea să salveze lumea, planul lui e să-și mărturisească sentimentele lui MJ într-un cadru romantic. Ciocnirea celor două planuri ale poveștii dă adesea naștere unor momente de acțiune haioase, de pildă, atunci când Peter, care tocmai a intrat în posesia ochelarilor lui Tony Stark, dotați cu inteligență artificială cu acces la baza de date a lui Stark Industries, e cât pe ce să arunce în aer autocarul clasei numai pentru că dorea să-și potolească un coleg care-i făcea și el curte lui MJ.
Pe de altă parte, găselnița cu hologramele create de Beck și acoliții lui duce la spectaculoase secvențe de acțiune care au și logică, făcându-ne să pătrundem odată cu Spider-Man în interiorul acestor lumi imaginare care nu pot fi distruse decât dinăuntru.
La 23 de ani, britanicul Tom Holland încă arată ca un puști, dar probabil că în curând nu va mai putea juca elevi de liceu, în vreme ce Samuel L. Jackson e fără vârstă la cei 70 de ani (nu e posibil să se fi născut în 1948!). Jake Gyllenhaal aduce personajului Beck o răutate fermecătoare; deși profund rău, nu reușește să ne devină antipatic.
Evident, povestea e cu va urma, chiar dacă MJ află în fine cine e Peter Parker și sărutul lor peste „ruinurile“ lui Tower Bridge din Londra consfințește victoria temporară asupra forțelor răului.
Omul-păianjen: Departe de casă / Spider-Man: Far From Home – de Jon Watts, cu: Tom Holland, Jake Gyllenhaal, Samuel L. Jackson