Cunoaștem grila de start pentru prezidențiale. Klaus Iohannis vrea al doilea mandat, în timp ce restul concurenților încearcă să se poziționeze cât mai bine în săptămânile rămase până la debutul campaniei electorale. Au rămas mai puțin de două luni până la ziua primului tur de scrutin.
Președintele în funcție Klaus Iohannis rămâne cu prima șansă, chiar dacă alegerile sunt mai disputate decât păreau în urmă cu două-trei luni.
Am asistat și la o retragere surpriză pe final de vară, Călin Popescu-Tăriceanu alegând, în mod inexplicabil, să renunțe la candidatură. Decizia a stârnit rumoare în partid. Unii din ALDE nu prea înțeleg de ce trebuie să alerge pe coclauri după voturile lui Mircea Diaconu, în timp ce alții nu înțeleg de ce să abandoneze dulceața guvernării cu un an mai devreme.
Lucrurile nu-s încă tranșate în ALDE, iar ruptura în partid se poate produce oricând. Iar dacă tot ne referim la ALDE, e complicat de înțeles cum va funcționa o alianță între un partid de stânga și unul de centru-dreapta.
La ora asta n-avem sondaje care să indice exact cum arată bătălia pentru Cotroceni. Iohannis va intra sigur în finală, dar întrebarea e cu cine se va bate în ultimul act. De fapt asta e și cheia prezidențialelor de anul acesta. Dacă va fi Viorica Dăncilă, atunci Iohannis își poate lua vacanță între cele două tururi, dacă însă celălalt finalist va fi Dan Barna, atunci confruntarea rămâne deschisă. Totuși, Iohannis pare favorit și în cazul unei confruntări cu Barna, pentru că e greu de crezut că alegătorii PSD sau ALDE vor vota masiv cu șeful USR. Emoții ar fi însă în cazul în care diferența Iohannis-Barna din primul tur va fi mai mică de zece procente.
Cât privește candidatura lui Dan Barna, liderul USR și-a complicat singur viața, pentru că în aceste zile au loc alegerile interne din propriul partid. De ce și-a asumat ca bătălia internă să se suprapună peste campania prezidențială? Simplu. Un eșec pe 10 noiembrie i-ar șubrezi poziția de șef la partid. Cum ar mai putea cere în decembrie votul camarazilor din USR dacă n-ar mai prinde turul doi? După rezultatul de la europene, când USR a fost practic la egalitate cu PSD, ratarea finalei pentru Cotroceni ar constitui pentru Alianța USR-PLUS un mare eșec. PSD e chiar mai jos acum decât pe 26 mai, Viorica Dăncilă nu este nici pe departe un candidat redutabil, iar din punctul de vedere al useriștilor Dan Barna e obligat să intre în turul doi. În mod sigur, actualul lider USR și-a asumat eventualele pierderi, dar calculul său arată că e mai bine să sacrifici ceva puncte la prezidențiale, prin tensionarea relațiilor din interiorul formațiunii, decât să pierzi ulterior alegerile pentru șefia USR.
În tabăra PSD, soarta Vioricăi Dăncilă atârnă de hărnicia baronilor. Dacă liderii din teritoriu vor pune osul la adunat voturi, atunci cresc șansele intrării în finală a candidatului PSD. Deocamdată, organizațiile PSD sunt în expectativă. Nu e mare tragere de inimă prin filiale, deși unii primari PSD socotesc că un nou eșec usturător în localitățile lor i-ar putea costa scump la localele de anul viitor. Pe de altă parte, oricărui social-democrat îi e greu să tragă pentru un candidat în care nu crede. În orice caz, dacă Viorica Dăncilă reușește să se mențină și la conducerea PSD, dar și la Palatul Victoria, până la jumătatea anului viitor, atunci pentru ea ar fi o uriașă performanță.
Victor Ponta pare jucătorul politic al momentului, însă castelul pe care-l construiește abil în aceste zile s-ar putea dărâma mai repede decât își poate închipui. Prezidențiabilul Mircea Diaconu nu mai are povestea din spatele candidaturii sale la europenele din urmă cu cinci ani, iar ALDE, și așa ciuruit, e împărțit în două. Pro România pregătește mai degrabă anul electoral 2020, dar nici nu vrea să se facă de râs în această toamnă.
Doi candidați sunt de urmărit în această campanie: Theodor Paleologu și Alexandru Cumpănașu. Primul se bucură de sprijinul PMP, un partid disciplinat, dar fără cine știe ce structuri în teritoriu. Totuși, candidatura sa a stârnit ceva pasiuni în zona fostului PDL. Îi va fi greu să spere la o minune, dar poate obține un rezultat favorabil, care să-l propulseze ulterior în fruntea PMP.
Alexandru Cumpănașu vine cu o poveste în spate (tristă, din păcate) și speră la captarea emoțiilor electoratului de tip OTV. Îi va fi aproape imposibil să producă surpriza.
Cam așa arată tabloul azi, cu 63 de zile înaintea primul tur. Să vedem însă câți dintre pretendenți vor reuși să strângă și semnăturile necesare, pentru că din câte se aude, testul e al naibii de greu.