Stirea a aparut si la noi, iar pe postul national TVR1 am vazut citeva imagini care m-au lamurit, dar mi-au dat si de gindit. Normal, prima reactie – inculcata de o educatie laica, intr-un stat comunist – ar fi aceea de asociere cu protestul universitar. Universitatile aduc lumina stiintei, nu? Ele ne scot din obscurantismul mistic. Sau, cum am vazut ca declara la televizor unul din profesorii protestatari, trebuie sa separam odata pentru totdeauna stiinta de religie. Sau educatia de biserica. Ceva de genul asta…
Totusi nu mi-a sunat tocmai bine. Procesul lui Galilei are itele mult mai incilcite si tine de un sir intreg de negocieri intre savant cu Biserica Catolica, de apel la protectori cardinali, de lucruri mai frumoase sau mai urite. Viziunea universitarilor protestatari a fost insa una mult mai simplista, mai radicala si… da, mai intoleranta. Seamana izbitor de tare cu un capitol dintr-un scurt curs de materialism-dialectic.
Sau cu un pretext cautat cu luminarea. Am aflat ca in contextul incriminat de protestatari Papa Benedict al XVI-lea l-a citat de fapt pe epistemologul Paul Feyerabend, care justifica intr-un fel condamnarea lui Galilei – „potrivit spiritului vremii”. Papa insa a recunoscut ca Biserica a gresit in cazul lui Galilei. Asadar, nu e chiar asa cum ziceau universitarii si nu papa a zis ceea ce ziceau ei ca ar fi zis. Dar chiar si asa… Papa Benedict voia sa viziteze – nu sa catehizeze – o universitate. Tonul protestatar mi s-a parut exagerat de feroce in raport cu evenimentul. Sa separam stiinta de religie? Educatia de biserica? In regula, o facem. Dar sa-i interzici cuiva – fie si papei (sau mai ales papei) – sa viziteze o universitate mi se pare mai degraba o separare a omului de bunul-simt. E un semn de intoleranta, nu de responsabilitate. Nu cred ca Biserica Catolica (sau vreo alta biserica crestina) isi propune sa subordoneze stiinta religiei. Era vorba doar de o vizita a papei la institutia numita universitate (accidental, „La Sapienza”).
Mai important e un alt adevar, care poate ca doare, dar fiinteaza si el acolo: e imposibil sa separi Biserica Catolica de universitate. Mai ales ca Universitatea „La Sapienza” este o ctitorie a Papei Bonifaciu al VIII-lea, care a instituit si niste impozite suplimentare pe productia de vin. Cu banii din impozite s-a cumparat o parte din sediul in care profesorii si studentii ii refuza accesul papei. Ctitorului simbolic, cum ar veni.
Substratul e insa altul. Cei care au vazut reportaje la televizor au remarcat multimea de afise si bannere impotriva papei si, poate, vor fi vazut si adausurile ideologice suplimentare: textele gen „Viva la revolucion!” sau steaua rosie de pe drapelul statelor comuniste. Unul din profesorii intervievati (altfel, pensionar) a redactat o scrisoare de protest inca din noiembrie 2007. A publicat-o in „Manifesto”, ziarul Partidului Comunist. De aici simplitatea de materialism-dialectic a discursului savantilor si studentilor, de aici intoleranta la ideea de biserica si tot de aici si furia dubioasa a protestelor. Biserica Catolica a infiintat universitatea, dar azi mediul academic e dominat de adeptii unei religii laice, ce-i are ca profeti pe Marx si Engels si care a distrus in nici o suta de ani vietile a miliarde de oameni – mult mai multi decit a reusit Inchizitia in intreaga ei istorie.
Cei care au stat o vreme prin universitatile occidentale stiu ca asa stau lucrurile: universitatea e un mediu de stinga, laic, antiamerican, antiglobalizare, antioccidental (?) si socialisto-comunist. E un mediu care se vrea egalitar, dar nu e. Intr-un fel ciudat, isteric, a inversat semnele intolerantei. Universitatea „La Sapienza” nu face exceptie.
Ca sa o rupa complet cu trecutul ei nelaic si nereligios, cei de acolo ar putea face un pas radical – si necesar: sa ii schimbe numele dat de Biserica. Iar in lumina celor petrecute in ianuarie, nu vad altul mai potrivit ca Universitatea „La Stupidita”.
S-ar pastra modelul si s-ar sublinia si innoirea adusa de noii profeti ai intolerantei stingiste.