O strofă în plus
O strofă nouă, adăugate de Baudelaire unei poezii din volumul Florile răului, a fost prezentată public cu ocazia vânzării la licitație a unui exemplar din prima ediție a cărții. Baudelaire a adăugat de mână această strofă suplimentară în exemplarul trimis unui prieten, criticul literar Gaston de Saint-Valry, ca dovadă a prieteniei lor. Foștii proprietari ai cărții nu au vrut să facă publice, însă, aceste patru versuri. Cartea va fi scoasă la licitație pe 22 noiembrie și ar putea fi vândută, spun experții, pentru o sumă cuprinsă între 60 și 80.000 de lire sterline.
Alan Alda și mulțimea furioasă
La 83 de ani, Alan Alda, starul serialului M*A*S*H, nu vede nici o problemă în a lucra din nou cu Woody Allen, regizor „non-grata“ în SUA din cauza acuzațiilor la adresa sa. Puțini dintre actorii care au lucrat cu Allen mai vor să colaboreze cu el, în vreme ce alții, precum Scarlett Johansson sau Jeff Goldblum, nu văd nici o problemă. Alda este și el în tabăra lor. „Cred că a fost deja judecat o dată sau de două ori, fără a fi găsit vinovat și atunci ce rost mai are să spui «nevinovat până la proba contrarie», dacă nu accepți acest verdict după ce a fost achitat?“, spune actorul. „Nu-mi plac acțiunile de tip mulțime furioasă, iar reacția față de Allen îmi pare o astfel de atitudine.“
În sprijinul lui Domingo
Tenorul italian Andrea Bocelli crede că anularea spectacolelor cu Placido Domingo – acuzat de fapte de hărțuire sexuală care ar fi avut loc în anii ’80, acuzații negate de Domingo – este „un gest absurd“. „Nu se poate ca un artist incredibil ca el să fie alungat fără a fi judecat“, spune Bocelli. „Dar să presupunem că a făcut într-adevăr lucrurile de care este acuzat. Percepția mea morală asupra persoanei se va schimba. Dar nu și percepția artistică. Sunt două lucruri foarte diferite.“
Biblioteca plutitoare
În Suedia, un vapor-bibliotecă numit Rödlöga îi aprovizionează cu cărți pe locuitorii din insulele arhipelagului Stockholm înainte de venirea iernii. Este un serviciu lansat în anii ’50 pentru locuitorii miilor de insulițe din jurul capitalei. Rödlöga, dotat cu o bibliotecă de 3.000 de volume, vine de două ori pe an, primăvara și toamna. „Să ai acces la o bibliotecă este un drept democratic“, spune coordonatoarea acestei misiuni, Maria Anderhagen.
Artă sub cuțit
Trei artiști au fost răniți în Arabia Saudită în urma unui atac petrecut în timpul unui spectacol muzical în capitala Riad. Un bărbat înarmat cu un cuțit a sărit pe scenă și a înjunghiat interpreții înainte de a fi oprit de forțele de ordine. Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a impus mai multe reforme (printre care redeschiderea sălilor de cinema, organizarea de spectacole mixte), dar intențiile lui nu sunt bine privite de către cei mai conservatori dintre saudiți.
„După acest atac ne putem aștepta la o represiune și mai severă a celor care se opun dezvoltării industriei divertismentului în Arabia Saudită“, spune Quentin de Pimodan, specialist de la Research Institute for European and American Studies. Saudiții au anunțat că vor investi în divertisment și artă 64 de miliarde de dolari.
Vivaldi pentru propagandă
În această sâmbătă, la filarmonica din Hamburg o orchestră simfonică germană va prezenta o adaptare „originală“ a Anotimpurilor lui Antonio Vivaldi, rescrise pentru „ a ține cont de schimbările climatice și a le face auzite“.
Spectacolul se numește For Seasons (în loc de Four Seasons) și, spune dirijorul Alan Gilbert, „demonstrează clar consecințele schimbărilor climatice și adaugă o dimensiune emoțională controversei actuale“.
Practic, o echipă de sunetiști, programatori și aranjori muzicali au luat în considerare datele climatice brute, iar rezultatul a fost că „pasajele armonioase au devenit dizarmonice, diferențele între concertele «primăvară» și «vară» s-au estompat, iar notele care reprezintă cântecul păsărilor au fost lăsate deoparte“, spun autorii adaptării.