Ori de câte ori îmi amintesc de felul în care se circulă cu mașina în România, mă străbate un fior de furie incipientă.
Nu o dată mormăi printre dinți că aici se adună cei mai proști – sau mai agresivi – sau mai neciopliți – șoferi din Europa. Nesăbuiți, cu siguranță. Nu degeaba spațiul mioritic are cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din întreaga Europă. Conform unei statistici publicate de Comisia Europeană, în 2018 rata aceasta era de 96 de persoane la un milion de locuitori, adică de două ori mai mult decât media europeană.
De obicei astfel de statistici declanșează la noi comentarii pe tema drumurilor proaste sau prost construite, a impotenței administrației de a amenaja condiții decente de trafic și altele asemenea. Dar eu nu cred asta – nu, nici vorbă. Cultura șofatului în România este una primitivă, agresivă. Șoferii noștri („nu toți, nu toți!“ vor sări să comenteze șoferii) sunt ca un fel de luptători pe motoare cu ardere internă, porniți să întreacă, să depășească, să ajungă mai repede, să nu le stea nimeni în cale, să nu-i deranjeze pietonul sau biciclistul, ăla de n-are bani să-și ia mașină. Pietonii „spulberați“ de mașini pe treceri de pietoni sunt o realitate acceptată cu seninătate, ca în balada pe care ne-am luat-o drept bocet identitar: „Și de-o fi să mor“ (călcat de motor). Bătăile în trafic sau pentru un amărât de loc de parcare nu mai sunt știri, ci banalități ignorate cu lehamite. E aici expresia unei frustrări descărcate spasmodic cu piciorul pe accelerație. Psihoterapeuții ar avea mult de lucru cu nația asta de șoferi.
Alina și cu mine mai mergem când și când cu copiii din satul nostru suburban în cel mai occidental oraș din România: Timișoara. De fiecare dată avem grijă să-i ținem strâns de mâini, mai ales la trecerile de pietoni, ca să nu pățească ceva – e așa de ușor s-o pățești cu șoferul român! De obicei pe trecerile de pietoni de pe străzile cu două benzi pe sens: mașina de pe prima bandă oprește, dar pe a doua se găsește mereu un șofer care accelerează, ca să treacă mai repede, înaintea pietonului. Sau, la intersecțiile cu semafor, atunci când se face verde pentru pietoni și, concomitent, pentru mașinile care virează la dreapta, peste trecerea de pietoni, șoferii se grăbesc mereu să taie calea pietonilor. Așteptam odată așa, la o trecere de pietoni, iar în clipa când semaforul a trecut pe verde, băiețelul nostru a dat să pornească – noroc că îl țineam strâns: o camionetă a demarat claxonând cu furie, ca să fure startul, și a trecut pe lângă căruciorul unei bătrâne ce coborâse deja pe stradă. După camionetă a mai virat rapid încă o mașină, care s-a grăbit să le taie și ea calea trecătorilor, iar până au apucat pietonii să coboare pe zebră, semaforul clipea deja a roșu.
Dar ce știu eu, de vreme ce nu-s șofer? Poate că o fi plăcut să treci cu mașina în trombă pe lângă pantoful unui copil. Sau al oricui. Adrenalină made in Ro. Simți că trăiești. Că merită să te grăbești. Poate lovești pe cineva, poate nu-l lovești: chestie de dexteritate, de talent automobilistic. Iar la noi toți șoferii sunt dexteri. Însă, mai înainte de orice, sunt nevinovați ori doar parțial vinovați. E de ajuns să citiți pe internet comentariile ce urmează unei știri despre „un pieton spulberat pe zebră, pe culoarea verde a semaforului“. Majoritatea copleșitoare a comentatorilor explică senini că și pietonul are partea lui de vină, trebuia să fie mai atent, să se uite în toate părțile, nu la semafor, ca prostu’, că nu știi niciodată când vine vreun nebun care ce vină are el, săracu’, dacă așa e el, plus că avea soarele în față, avea viteză mare și n-a apucat să frâneze, n-a văzut că pietonul s-a repezit pe zebră… Căci, pare-se, fie semaforul cum o fi, la noi absolut toți pietonii se aruncă pe zebră, dau fuga și se reped în fața mașinilor. Și-atunci ce să facă bietul șofer, oricât ar fi el de abil? Doar n-a vrut să omoare un om, voia doar să ajungă și el acasă cu 24 de secunde mai repede!
Până la urmă ajung să cred că la noi, în România, aici e problema: la pietoni. Ar fi suficient să eliminăm pietonii și să vedeți că nu mai suntem la coada Europei. Că șoferi buni suntem (sunteți), aici nu încape discuție.