„Românul uită repede“ a fost cel mai bun agent electoral din aceste trei decenii.
De la nostalgia greu de imaginat față de regimul comunist și până la toate guvernările care au pus în mod conștient frână României, „mintea cea scurtă“ ne-a aruncat într-o spirală care ne-a dominat ca societate și a dominat mai toate ciclurile electorale de după 1989. Fiecare moment în care desprinderea față de trecut părea palpabilă (începând cu alegerea neverosimilă a lui Emil Constantinescu în funcția de președinte în 1996 și terminând cu înfrângerea lui El Însuși, Adrian Năstase, în 2004) a cunoscut o recădere în vechile metehne. Le spunem metehne, dar le putem da și denumiri mai concrete: FSN, PDSR, PSD.
De fiecare dată însă recăderile au venit pe fondul unor greșeli incredibile ale celor care au reușit alternanța la putere cu Ion Iliescu și eternul său FSN. Pentru ca ceea ce numim noi (fără prea mare fundament) „dreapta“ să ajungă să guverneze, a fost tot timpul nevoie de o serie de compromisuri greu de înghițit de actorii implicați și chiar de către electoratele acestora. Scandalul a pus repede stăpânire peste forțele care au reușit să ia, nu foarte des, guvernarea din mâna PDSR sau PSD.
Astăzi, dacă aduni voturile electoratului care pune ștampila în mod convins împotriva PSD, ajungi la un procent confortabil și poți crede, prematur, că țara s-ar fi vindecat. Însă toate cele petrecute între tururile 1 și 2 ale alegerilor prezidențiale din acest an ne arată că pace între partidele anti-PSD, la pachet cu votanții lor, nu se poate face prea ușor. Deziluzia militanților și fanilor USR de a nu-și vedea candidatul intrat în turul 2 a declanșat o tiradă spumoasă la adresa lui Klaus Iohannis și a PNL. În cele din urmă, cei mai mulți au renunțat public la ideea de boicot pentru că a reapărut, culmea, întărit pe scena publică, taman baubaul pesedist, intrat în finala prezidențială cu un candidat pur și simplu neverosimil. „Gândeai c-am murit, neică?“, a rânjit de după buletinul de vot activistul pesedist, pentru care candidatul poate să fie prost, dar Partidul este etern.
În vremuri de opoziție, PSD arată până la celulele sale de bază o unitate de monolit. PSD a guvernat cel mai mult în România pentru că a știut să facă cel mai bine opoziție în vremurile în care n-a guvernat și a știut să-și transmită mesajul până jos, la ultimul cetățean simpatizant. Pe frontul anti-PSD, pretențiile sunt mari (și nu e rău!), iar iluziile se sparg foarte repede. Opiumul votantului tradițional PSD este însăși existența și perpetuarea Partidului, în vreme ce pentru votantul anti-PSD nuanțele devin atât de importante, încât nu se mai vede nimic în afara lor.
În era post-adevărului și a social media, țările încep să devină neguvernabile. E greu de crezut că vor mai exista guverne care să reziste la noi patru ani întregi (n-au prea rezistat nici înainte de Facebook, d-apoi de acum înainte). Nu doar informațiile se livrează instant, ci și opiniile se creează cu viteza luminii. În două ceasuri de la apariția unui breaking news, orice guvern ai fi, poți avea împotriva ta o opinie publică aproape monolitică, radicală și pusă pe fapte mari, inclusiv de a-ți cere demisia. Iar asta se poate întâmpla, prin forța lucrurilor, aproape săptămânal. Iar guvernele cele mai sensibile la reacția opiniei publice sunt exact cele anti-PSD. Dacă guvernele lui Dragnea au rezistat atât de mult neclintite, atunci asta s-a întâmplat și pentru că, funciar, votantul PSD, de unde își trăgea esența puterii, pune mai presus de opinia lui Partidul și perpetuarea sa.
Așa cum arată azi lucrurile, viitorul guvern îl vor da PNL și USR-Plus. Dacă nu se întâmplă mari mutații electorale, nici una dintre cele două formațiuni/ alianțe nu are cum să câștige singură măcar 45%, ca să fie în preajma realizării unei majorități simple cu sprijinul UDMR sau minorități naționale. Și atunci, vom avea nevoie de foarte multă maturitate (ca totuși să existe o șansă ca lucrurile să se miște în România) nu doar din partea liderilor de partide, dar în primul rând din partea electoratelor lor. Dacă nu, știm deznodământul: un PSD rănit chiar știe ce e aceea opoziție!