Trăim într-o lume înnebunită după diplome și patalamale, după nume și renume, vanitas vanitatum, oricât de goale ar fi ele. Cu cât e mai gol împăratul, cu atât încearcă să se ascundă după titulaturi fără semnificație, să se blindeze cu diplome de orice fel, numai să fie.
Vedem de ani buni cum astfel înțelege „politica“ primarul Iașului, Mihai Chirica. Titlu după titlu, poză după poză în care apare domnia sa, își tencuiește imaginea: Capitală Culturală, Capitală de Război, Capitală a Tineretului, un dezmăț de majuscule se revarsă în prezența sa, iar literele alfabetului devin prea puține în fața măreției vidului.
În timp ce în politica națională se petrec foarte multe schimbări, ce ne vor influența pe toți (eu aștept spre exemplu să văd justificarea guvernului Orban pentru reducerea bugetului de la Educație, un semnal foarte prost), la nivel ieșean se practică mica politică. Mică, foarte mică. Iar viziunea lui Chirica ne e cunoscută: copacii încurcă, spațiile verzi reprezintă teren pentru construcții viitoare, iar orașul e al său și al prietenilor săi. Politică mică cu mize mari.
Ce nevoi au ieșenii nu contează. Ce vrea primarul e tot. Restul – la gunoi!
Mentalitatea aceasta se sprijină pe un dispreț fără rest față de locuitorii orașului Iași, de istoria sa și de viitorul său. Este mentalitatea celui care a crescut și s-a format în umbra fostului primar Nichita, cel care considera orașul propria moșie. Și în același dispreț suveran față de prea micii ieșeni, Chirica ne arată ce crede el că merită Iașul: bâlci.
Arbitrar în decizii, cu același comportament discreționar cu care ne-a obișnuit, a hotărât peste noapte închiderea Bulevardului Ștefan cel Mare până la Casa Modei și a străzii I.C. Brătianu, până la jumătatea lui ianuarie!, pentru o zonă de bâlci. Nu carusel, nu parc de distracții, nu Luna Park sau altceva, nu, să fie clar: pentru bâlci, pentru iarmaroc. (Dar, sincer să fiu, mă îndoiesc că domnia sa ar putea face legătura etimologică cu Jahrmarkt.) Pur și simplu aceasta este viziunea sa pentru Iași. Tiribombe, roata mare, mașîniți cari sî si trântiascî. Aștept și sacul de lovit cu pumnul și semințele la cornet. Despre grătare și mici nu am nici o îndoială că vor fi acolo.
Numai bine să iei micii cu muștar și să te sui în roata mare (redenumită „panoramică“), să vezi ce mai face tanti Rica de la etajul 7, oare și-a schimbat mobila? Ce e drept, ar fi o cale de a ieși din smogul celui mai poluat oraș din România.
Într-un oraș care devine tot mai congestionat, mai înțărcuit, edilul Chirica a găsit soluția pentru problemele noastre: bâlciul. Panem et circenses devine, la nivelul său, mici și bâlci. Probabil mai urmărește vreun titlu, vreo glorie, vreun brevet de inventator – aici cred că stă miza, să breveteze călătoria în timp. Ei bine, domnule primar, nu, ieșenii nu vor asta. Ieșenii nu vor înapoi în anii ’90, nu vor mall cultural cu Cotabiță și Dorobanțu, nu vor „umor“ cu DOD. Și ieșenii nu vor bâlci. Suntem în secolul XXI, măcar încercați să mimați că știți ce înseamnă asta.
Pentru că în acest moment nu faceți decât să călcați în picioare acest oraș. Iar bâlciul dumneavoastră înseamnă o palmă peste obrazul Iașului, căruia pare că vreți să îi obțineți titlul de Capitală a Bâlciului.
5 comentarii
Mișto aia cu „mici și bâlci”. Da` roata cred ar fi mai just să se numească „panaramică”.
Asteptam o pozitie oficiala si cu greutate. Ca eu daca am zis astea, fiind nimeni, mi s-a ris in nas. Am spus si repet, ma sint jignita personal, precum si in calitate de ieseanca.
prefer balci decat gaze de esapament de la masini
„Panem et circenses” e expresia originala din Juvenal. „Pane et circensem” e incorect gramatical
Problema dintotdeauna a d-lui Chirica e că nu are deloc anvergura; și asta pt că nu are viziune și nici organ masculin.
A deprins, in umbra lui Nechita, toate găselnițele care te fac sa devii un șmenar adevărat (și pe care le-a sporit, prin viclenia sa nativă!), dar cam atât.
Și de aceea eu, oricât de cetățean de rând ii fi, zic de jur-împrejur: omul asta n-are cum sa mă reprezinte – nici ca primar și nici ca (asta e!) concetățean.