Se pare că, în multe țări, una dintre cele mai respectate tradiții de Crăciun, chiar într-o lume supertehnologizată, a rămas oferirea de cărți drept cadouri de pus sub brad, scrie „The Independent“.
Pentru lumea editorilor de carte, notează cotidianul britanic, una dintre cele mai importante părți ale anului rămâne Crăciunul și pregătirile pentru acest moment. În Islanda, de exemplu, există „jólabókaflóð“, „potopul de cărți“, un termen care descrie obiceiul islandez de a oferi cărți cadou în seara de Crăciun. Este un fenomen foarte important din punct de vedere editorial, fiindcă cele mai multe cărți în ediții cartonate se vând în această perioadă. Prin urmare, de la an la an, a crescut substanțial și numărul cărților lansate pentru Crăciun, de la 800 în 2007, la cele 850 de titluri noi lansate pe piață numai în acest an de către editorii islandezi.
În Marea Britanie, „potopul de cărți“ începe din timp, odată cu „Super Thurdsday“, în toamnă, când editorii aruncă pe piață sute de noi titluri care să fie deja în librării înainte de cumpărăturile de Crăciun. Numai anul acesta au fost lansate 426 de titluri în ediție cartonată.
Dar, spune „The Independent“, oamenii își dăruiau cărți în luna decembrie încă de dinainte de Crăciun și de apariția cărților propriu-zise. Astfel, într-una dintre scrierile lui, poetul roman Marțial recomanda ca daruri de Saturnalii, festival ce se ținea în decembrie, scrierilor unor importanți autori romani, fie Metamorfozele lui Ovidiu, pe pergament, fie cărțile lui Titus Livius într-un singur „volum“, pe pergament sau rulou de papirus.
O carte era un dar foarte important și foarte scump și în Evul Mediu, mai ales că volumele erau, practic, cărți unicat, manuscrise ilustrate cu migală, de cele mai multe ori personalizate, realizate la comanda celor care își permiteau un astfel de cadou.
Pe măsură ce Crăciunul a devenit o sărbătoare din ce în ce mai comercială, mai ales din secolul al XIX-lea încoace, decembrie a devenit o lună tot mai importantă pentru comerțul de carte. În Battle for Christmas, profesorul american de istorie Stephen Nissenbaum scrie că „aceste cărți devin cele mai importante produse ale Crăciunului comercial, reprezentând mai bine de jumătate dintre produsele vândute în această perioadă“, profesorul dând ca exemplu cărți care se comercializau foarte bine încă din secolul al XVIII-lea. În era victoriană deja, scrie „The Independent“, publicațiile periodice începeau să fie pline de reclame la cărți pentru Crăciun, pentru a impulsiona vânzările. „Războiul nu este singurul lucru important în lume. El nu poate distruge Crăciunul, iar editorii sunt gata să dea o mână de ajutor“, scria ziarul „The New York Times“ în 1914, într-un articol care prezenta și lăuda mai multe „cărți cadou“: „cărți somptuoase, cărți în a căror realizare ilustratorul, tipograful și legătorul au dat întreaga măsură a artei lor“.
O carte, notează academicianul olandez Geert Claassens, fie că este un somptuos manuscris medieval, fie o carte foarte ieftină, funcționează în același timp ca „text“, dar și ca „obiect“. În lumea de astăzi, cărțile electronice, scrie „The Independent“, elimină funcția de „obiect“. Numai că o serie de studii recente asupra percepției sociale realizate de Laura Dietz de la Anglia Ruskin University au arătat că cititorii preferă de departe să primească sau să dăruiască „obiecte“ cărți.
Într-un articol recent pentru Read-It project (Reading Europe Advanced Data Investigation Tool), profesorul de media Brigitte Ouvry-Vial descrie lectura drept un „imaginar social“ care contribuie la dezvoltarea personală și colectivă. „Principala motivație a lecturii s-a transformat în timp, de la necesitatea acumulării de cunoaștere la o largă experiență culturală, motivată de acumularea de informație, dar și ca activitate recreativă“, scrie Brigitte Ouvry-Vial.
Dar, notează „The Independent“, cărțile nu reprezintă numai cunoaștere. Ele au devenit și un decor extrem de personalizat, ca urmare a percepției că pot spune foarte multe despre proprietarul lor. „La fel, cartea pe care o alegi ca dar de Crăciun spune foarte multe despre relația ta cu persoana căreia vrei să îi faci darul. Nu e suficient să oferi cuiva o carte, trebuie să fie alegerea perfectă“, scrie cotidianul britanic.