Arhimultumit cind are buzunarul plin (si il are adesea, fiindca altfel ce burghez ar mai fi el?), speriat de schimbari, de crize, de revolutii si reforme, el sprijina o clasa care, la rindul ei, sprijina o societate strimba. Intelectualul idealist, muncitorul vrednic si cinstit, taranul cu sudoarea picurata pe coarnele plugului, profesorul umanist, ba chiar si preotul, la slujba, il condamna la unison. Daca
n-ar exista aceasta burtaverzime opaca si nesimtitoare, avara si retrograda, neindoielnic ca societatea s-ar indrepta si viata tuturor ar deveni mai buna. Fara frina de mina si de motor a burgheziei, cetatenii onesti si responsabili ar face, da, o tara curata si o lume mai buna.
Dupa ce comunismul a distrus burghezia noastra mai mare sau mai mica, instalarea noilor conducatori in vechile case ale asupritorilor s-a facut intr-un ritm accelerat. Iar dupa caderea comunismului procesul a continuat, atribuirile fiind insa contracarate de retrocedari, iar inchirierile de imobile nationalizate, de restituiri ori despagubiri. E ciudat ca nimeni nu ne-a lasat sa ne instalam in imobilele socialiste, bun al intregului popor (de la vila lui Ceausescu de la Neptun la Casa Poporului, in care s-ar fi gasit ceva spatiu locativ), dar toti s-au batut si se bat pe casa nenorocitului de burghez, facuta din banii lui pentru a intra, ulterior,intr-un circuit parcurs inainte si-napoi.
Si e pacat ca vituperind impotriva capitalului si a exploatarii omului de catre om, condamnind cistigul, profitul burghezo-mosieresc, n-am avut insine stoicismul de a refuza orice excedent, de a trai, ca pasarile, numai cu strictul necesar. Am fi dovedit ca sintem pe potriva incapatinarii burgheze, dar impotriva ei: ca opunem lacomiei achizitive un dezinteres real pentru toate aceste futilitati: lucruri materiale, functii de conducere, bani si bonusuri, diverse privilegii care totdeauna se mai adauga, mai pica…
Eu cred ca burghezul avea totusi un sens al justitiei sociale, chiar daca directia sa nu ne-a convenit. El isi spunea ca, asa cum a muncit ani si decenii intregi, ajungind din postura de ucenic in cea de proprietar, are si indreptatirea de a beneficia – el si familia lui – de pe urma unui efort, hai sa admitem, notabil. Dupa ce a luat picioare in cur si palme peste cap de la fostul „stapin” si colegii mai virstnici, cu experienta muncii in colectiv, dupa ce a pus an de an ban pe ban, facind economii la singe pentru a se insura si a-si incropi o situatie, dupa ce si-a deschis afacerea sa si a facut unu, doi, trei, patru copii pe care s-a ambitionat sa-i dea la scoli inalte, dupa ce si-a maritat fiicele si si-a insurat fiii, platindu-si in tot acest timp salariile catre lucratori si impozitele la stat, ei bine, dupa toate acestea nu putem spune ca ticalosul de burghez n-a facut chiar nimic in viata. E greu sa sustinem ca n-a muncit deloc, ca a fost doar o capusa sugind profit din munca altora; ca n-a facut decit sa se imbuibe pe spinarea angajatilor.
In munca a crezut el orbeste, munca lui si a altora, avind injectate in creier proverbe stupide (gen „Cine se scoala dimineata departe ajunge” ori „Gospodarul isi face iarna car si vara sanie”) si bucurindu-se mai intii copilareste, apoi moderat, de profitul care i-a fost dat.