Asta se datorează, probabil, faptului că am câteva cunoștințe cu acest nume și nu m-au deranjat niciodată, ba dimpotrivă, aș putea spune că sunt oameni deschiși și agreabili. Remusache, Remusică, Remusuț, le poți spune cum vrei, că nu se supără.
Aflându-mă ieri cu treabă prin București, am dat cu nasul în statuia Lupa Capitolina de pe Bulevardul I.C. Brătianu. Cei doi gemeni se aburcau cu gurițele lor spre mameloanele mamei lor canide, împietriți întru eternitate, egali și frați precum niște pui de revoluționari francezi. Doar că autorul a omis să dea niște detalii suplimentare despre identitatea fiecăruia în parte, adică vezi doi fără să înțelegi cine care este. Ai cincizeci la sută șanse să ghicești. De dragul meu, hai să ne punem de acord cu faptul că sugarul dinspre capătul cu coadă ar fi Romulus, asta ca să mă pot consola cu gândul că Remus a prins o țâță mai lăptoasă. Că, în rest, a avut în viață norocul despre care știm cu toții. A rămas în istorie ca fiind ălălalt. Un Abel al civilizației romane, de care râdea frate-su’ și îi spunea REMVSACIVS.
Istoria s-a aflat la o eschivă distanță de a fi scrisă altfel. Nu foarte diferit, dar totuși altfel. O fentă din șold, o parare, o clipă de agilitate și poate că al nostru l-ar fi caftit pe Romulus. Ar fi smuls o creangă de dafin și, sub sudalmele babei proprietare a arbustului, și-ar fi făcut coroană și ar fi înălțat spre cer pumnul, în semn de victorie, ca într-un film american mediocru. Apoi, plin de încredere în sine, ar fi înființat Rema.
Toate drumurile ar fi dus la Rema. Imperiul reman ar fi fost probabil fix ca cel roman, deși eu am credința că ar fi fost mai mare, mai bogat și mai puternic. Și mai inteligent, adică nu ar fi existat niciodată războaie daco-remane, fiindcă s-ar fi apelat la diplomație și la bună înțelegere între popoare. Fiindcă înseși limbile latine, dragii mei, se cheamă latine, adică „la tine“. Nu peste tine, nu prin tine. La tine, adică în vizită, în pace și armonie. Sorgintea daco-remană a poporului nostru ar fi avut la bază întâlnirea fericită a două culturi, cea remană lăsându-se cu drag asimilată și făcându-ne cadou vocabularul latin cu tot cu regulile de morfologie și sintaxă.
Dar na, unii au avut alte interese și au falsificat mitul. E doar Roma, pe care din când în când o bate CFR Cluj. O bate cât pentru toate războaiele noastre antice. O bate pentru gramatica noastră stufoasă. O bate pentru orele de latină de la profilul de matematică-fizică. Pentru că V a devenit U și CFR Cluj nu halește pe U Cluj.