În numărul trecut al acestei reviste, cineastul Andrei Ujică și cu mine am publicat un articol despre Premiile Oscar pe care le-am comentat prin sms-uri în timpul galei din 10 februarie.
Știam că acest text va agita spiritele și va supăra pe toată lumea. În spatele acelor comentarii care în privat sunt acceptate, dar în public sunt considerate ireverențioase, era convingerea amândurora că e nevoie de o vitamină C efervescentă care să ne apere de pericolul tot mai mare al conformismului politic ce aproape sugrumă arta cinematografică. Reacțiile foarte virulente ne-au arătat că vitamina C nu e suficientă și că virusul ne întunecă deja mințile. Altfel spus, reacțiile au demonstrat că am avut dreptate.
Au fost și persoane care s-au amuzat și au înțeles ce voiam să spunem, dar pe Facebook, unde s-a stârnit furtuna, a fost prăpăd. Am fost făcuți „misogini“ și „mârlani“.
S-a făcut analiză pe text. S-a spus, printre altele, că nici noi nu suntem prea frumoși ca s-o facem pe Jane Fonda „mumie“, fără a se sesiza legătura cu „complexul mumiei“, despre care a scris André Bazin și despre care era vorba și în text. S-a spus că Andrei Ujică profită de notorietatea lui ca să împroaște cu noroi, iar eu profit de notorietatea lui ca să tropăi. Un coleg de breaslă, revoltat, mi-a zis că suntem aproape rasiști și m-a întrebat de ce am publicat acel text (eu neîntrebându-l niciodată de ce scrie ceea ce scrie unde scrie).
Firește, libertatea de exprimare îi permite fiecăruia să spună ce crede, dar chestia cea mai tare a fost somarea publică de către niște feministe a redactorului-șef al revistei și a redactorului-șef adjunct să retragă articolul de pe online sau măcar să dea explicații pentru publicarea lui. Asta mi se pare grav. Mai ales când militezi pentru egalitate de drepturi și te consideri progresist, cum poți cere unei instituții private de presă să se auto-cenzureze? Chiar dacă articolul ar fi fost o mizerie, nu ai acest drept. Autorii articolului își asumă răspunderea pentru ce scriu, iar conducerea revistei, care a citit articolul înainte de a-i da bunul de tipar, a înțeles că e vorba despre un text post post postmodern și a socotit că nu e cazul să specifice, ca la emisiunile lui Radu Banciu, „acest text e o parodie“. (În 15 ani de când scriu în „Suplimentul de cultură“ n-am fost niciodată întrebată de ce am scris aia sau n-am scris ailaltă, ceea ce mi se pare foarte ok.)
Reacțiile inflamate arată cam pe unde suntem. În curând n-o să mai poți face nici o remarcă în contra curentului general fără să nu fii tras la răspundere de comisarii auto-proclamați ai opiniei publice, trimis în gulag sau măcar expus public într-o cușcă (pe Facebook) pentru că ai avut neobrăzarea să spui că cinemaul e tot mai impregnat de politică și că premiile Oscar au devenit o sărbătoare a unui nou gen de proletcultism, la fel de periculos ca celălalt.
La Cannes există de câțiva ani aceeași discuție: de ce nu sunt în competiție mai multe filme regizate de femei? Festivalul a spus clar: noi nu selecționăm filmele în funcție de sexul regizorului. Și acum la Berlin presa, organizațiile feministe au întrebat de ce sunt mai puține filme realizate de femei față de anul trecut? Și festivalul a spus clar: criteriile noastre sunt altele, noi alegem filmele în funcție de o linie curatorială și asta e. E un exemplu.
Presiunea discriminării pozitive ia deja forme tot mai bolnăvicioase. Mi-a povestit cineva care trebuia să se acrediteze pentru un festival de film în SUA că în formularul respectiv trebuia să treacă nu doar numele, vârsta, sexul etc., ci și orientarea sexuală. Nu cumva e prea mult?
Departe de mine intenția de a mă justifica. Nu sunt nici anti-feministă, nici misogină, nici rasistă, nici mai știu eu cum. Cât despre Andrei Ujică, oricine l-a auzit vorbind, în public sau în privat, oricine l-a citit în presa clasică sau online știe că e departe de astfel de înregimentări sau etichetări. Dar e clar că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, și asta din cauza noastră, că ne ducem ca oile, înlocuind un rău cu altul.
Un comentariu
A fost o idee nefericita sa publicati acel text, orice om care are putina empatie si putina intelegere a lumii in care traieste ar fi inteles asta.
Boala de care vorbesti este in tine si d-nul Ujica in egala masura- ne-am lamurit despre amandoi ce parere aveti despre persoanele de culoare, despre cei care nu se incadreaza intr-un nr de kg acceptat, de cei de alta orientare sexuala. Eu m-as gandi dupa acel articol oare cum se simt aceste persoane dupa ce o sa citeasca ce credeti cu adevarat si care o sa fie interactiunea lor cu voi dupa aceasta grosolanie fara margini.
Vreau sa adaug ca in numele libertatii de exprimare oamenii nu pot fi facuti in fel si chip fara sa nu beneficiati, la randul vostru, de acelasi tratament si acelasi standarde, pentru ca de ce nu?