La un moment dat, de nicăieri, o rază laser a tăiat în bucăți Palatul Culturii. Știți desenele animate stupide, în care cineva sau ceva este tăiat, dar nu se separă imediat, ci mai stă câteva secunde în forma unitară, apoi se desprinde, da?
De parcă ar fi fost un imens calup de cașcaval pe care un bucătar intergalactic l-a secționat în cubulețe din alea de înfipt în scobitoare împreună cu măslina sau de parcă un mecanic auto a desfăcut cubul Rubik pentru a statua triumful trupului asupra minții, edificiul nostru emblematic era acum descompus în factori primi, dacă îmi este permisă metafora. Imensa navă extraterestră a coborât fără zgomot până la înălțimea de aproximativ 50 de metri, apoi i s-a deschis o trapă din care un fel de furtun strălucitor a început să împroaște cu spumă. Spuma s-a transformat în ciment intergalactic în mai puțin de 3 minute, astfel că nava a putut ateriza pe suprafață plană și tare.
Cincisprezece creaturi mov și două galbene au coborât treptele din metal intergalactic și s-au separat în două grupuri inegale, fiindcă nici măcar extratereștrii nu pot împărți la doi un număr impar fără ca unul din ei să fie tăiat în două. Grupul de nouă a pornit spre Palas Mall, iar cel de opt a ales direcția Strada Palat spre Podu Roș. Nu se mișcau foarte vioi, mai degrabă păreau pensionari care aveau timp de călătorii prin spațiu. Spuneți despre oameni că se comportă copilărește uneori, dar să-i fi văzut pe ăia nouă când au ajuns la carusel! Unul galben, probabil un fel de șefuleț cu puteri mai mari, a întins o chestie care se dorea a fi un deget stupid de lung și imediat caruselul s-a pus în mișcare, neavând nevoie de energie electrică pământeană. Fiecare și-a preluat cabalina și cu toții au început să grohăie și să horcăie, ceea ce în limbajul lor cu siguranță înseamnă chiuituri copilărești fericite. Timp de o oră și un sfert nici unul nu a coborât și nici unul nu părea să fi amețit, deși viteza cailor era cel puțin dublă față de cea cu care puii de om sunt obișnuiți.
Grupul de opt a mers agale, doi dintre ei au bătut în geamul ușii de la Pizzeria Domnească, probabil ca să se distreze, iar un al treilea a grohăit ceva, pe silabe, semn că încerca să citească denumirea localului. Apoi cu toții au ajuns până pe malul Bahluiului și, deși mi-e rușine să o spun, totuși o spun: au făcut pipi în apă.
S-au reunit, s-au înălțat cu nava lor, același furtun a supt tot cimentul, raza a refăcut Palatul Culturii exact cum era el la început și au dispărut. Iar noi, a doua zi, când am ieșit din carantină, habar nu am avut despre asta.