În vremuri grele sunt puși la încercare oamenii, atunci se vede din ce stofă sunt făcuți și tot atunci se testează țesătura societății, care ține sau se destramă. Iar pandemia de coronavirus a adus vremuri grele.
Nu dintre cele mai grele, lumea a trecut prin epidemii și dezastre mult mai copleșitoare, dar îndeajuns de grele ca să rupă măștile civilității și să lase la vedere fața omului, așa cum e. Asta deși, paradoxal, masca – cea medicală, de protecție – e cel mai la modă accesoriu vestimentar de azi. Dincolo de ea însă, coronavirusul, hârtia de turnesol pentru omenirea în vreme de criză, ne-a arătat cum suntem.
Speriați, evident. Cum altfel să fim în fața unei epidemii care a năvălit peste tine de peste mări și țări, adică din China, mult prea departe pentru ca omul de rând să aibă o reprezentare concretă? Virusul străin, xenovirusul, ne-a reînviat instinctele primitive de supraviețuire și, la nivelul societății, reflexul medieval al cetății asediate. Rațiune și instinct, încălecându-se și amestecându-se haotic – cam așa ne apărăm. Stăm în casele noastre, ca să nu ne infectăm de la alții, stăm în țările noastre, ca să nu ne infecteze străinii.
Iar anii de relaxare în fața epidemiilor – mereu altundeva, departe, peste mări și țări, unde medicina abia a ajuns – ne-au slăbit mecanismele de apărare colectivă. În Europa răsfățată de cuceririle științelor medicale și, da, chiar și în România cea săracă și dezorganizată, ideea de epidemie cotropitoare a devenit un fel de poveste de-a bunicilor și străbunicilor, care nu ne mai privește pe noi. Nouă nu ni se poate întâmpla. Noi ne putem permite chiar luxul să ne respingem tot ce nu ne convine din civilizația asta mașinistă, mecanicistă, plină de otrăvuri chimice și toxine industriale. Nu-i de mirare că în lumea așa-numită civilizată a luat atâta amploare o mișcare atât de stupidă cum este cea anti-vaccin. Atâta inconștiență și lipsă de rațiune nu se putea naște decât într-o societate relaxată până la sastisire și inconștiență, una care nu se mai simte amenințată de nimic serios. Da, chiar și în România: anti-vaccinismul e semnul cel mai evident al stupidității confortabile, anvergura mișcării e proporțională cu ignoranța autosuficientă a celui ce trăiește într-un țarc cu ziduri aparent inexpugnabile. În Occident boala și moartea au devenit de mult accidente individuale, nu amenințări colective.
Și deodată în lumea asta liniștită, unde gripa aviară, SARS și alte epidemii recente au părut niște sperietori inofensive, e lovită sălbatic de o supergripă ucigătoare. Primii bolnavi, zece, o sută, câteva mii, apoi primii morți, primii zeci de morți, primii o mie de morți – e groasă, frați europeni! E ceva ce nu cunoaștem decât din cărți.
Medicina e deocamdată neputincioasă, nu există nici un vaccin care să ne salveze, fie el și plin de mercur și aluminiu, ba chiar și plutoniu! N-avem nici o garanție că azi-mâine n-o să bată și la poarta noastră. Ce ne facem? Ne închidem în micile noastre alveole casnice și stăm acolo, ca hârciogii în vizuini, până trece. Sau până când demonizata știință a chimicalelor medicinale o să coacă un vaccin. Măcar de-am avea din ce trăi până atunci!
M-am întrebat – mă întreb încă – în ce fel se va schimba lumea asta relativ prosperă după pandemia de COVID-19. Am citit undeva că printre numeroasele manifestări publice pe care le-a anulat invazia coronavirusului în Europa s-a numărat și o manifestație de amploare împotriva obligativității vaccinării copiilor. Evenimentul urma să se desfășoare în 21 martie la München, iar printre vorbitori s-ar fi numărat și activistul ecologic american Robert F. Kennedy jr., din faimoasa familie Kennedy.
Doar că infamul COVID-19 le-a retezat avântul – deși acum era momentul să se adune, să-și tușească în față unii altora și să-și susțină astfel teza antivaccinistă sau cel puțin credința mistică în vindecarea naturală.
Între timp la noi tocmai se pregătea o lege a vaccinării care de fapt consfințește dreptul părinților de a NU își vaccina copiii. Gurile rele spun că, în loc să se teamă de riscul epidemiilor de rujeolă, varicelă și ce-o mai fi, parlamentarii români s-au temut mai degrabă să nu își piardă din votanți. Uite că a venit un virus parșiv și au început deja să-i piardă. S-ar zice că, dacă scapă cu fața curată, data viitoare o să se gândească mai bine. Dar nu cred: sunt produsul aceleiași lumi relaxate și inconștiente, pentru care nici nu știi dacă un astfel de cutremur nu e cumva bine-venit.