Suntem nemulțumiți și frustrați fiindcă suntem stresați și claustrați. Și e firesc să fie așa.
E enervant să vezi cum un lucru petrecut atât de departe, taman în China, ajunge să dea peste cap viața tuturor oamenilor, iar pe a multora să le-o și scurteze. Pandemia de COVID-19 e un soi de lebădă neagră, un eveniment neașteptat care a bulversat mersul lucrurilor pe planetă și ne-a silit să reevaluăm multe, inclusiv propria viață. Asta nu e niciodată ceva plăcut. Avem toate motivele să fim nemulțumiți că viețișoara noastră e tulburată de o asemenea grozăvenie. Așa că, inevitabil, căutăm țapi ispășitori, vinovați cărora nu le prea putem face mare lucru, dar măcar ne mai descărcăm tensiunea și furia afurisindu-i. E un mecanism practicat de omenire – cu destul succes – de multe milenii.
O spunea, cu un umor exasperat, un puști pe Facebook: „Doar n-o să repet acum clasa a unșpea fincă un chinez n-o fiert bine liliacu’“. Căci, evident, cei dintâi țapi ispășitori sunt chinezii – așa, generic. De la ei a venit peste noi coronavirusul; n-au cum să fie inocenți. Așa s-au născut rapid teoriile particularizate ale conspirației, iar cea mai populară e una conform căreia virusul însuși ar fi fost produs într-un institut de biochimie al Republicii Populare Chineze și a scăpat din cuvele laboratoarelor – sau, mai rău, a fost eliberat intenționat, pentru a face rău Occidentului capitalist. La un astfel de eveniment neașteptat avem, iată, o explicație pe măsură, care satisface mai ales pentru că numește țapul ispășitor. Sigur că guvernul chinez (guvernul, nu chinezul!) are o parte bună de vină – secretomania specifică guvernelor autoritariste a ajutat la răspândirea virusului pe planetă –, dar de aici până la un plan secret de cucerire a lumii prin noul coronavirus e cale lungă. De altfel, specialiștii occidentali au confirmat că structura virusului dovedește clar că s-a dezvoltat și a suferit mutațiile ce l-au făcut atât de periculos pe cale naturală, fără vreo formă de manipulare genetică. Iar faptul că teoria virusului de laborator a fost susținută insistent de președintele-surpriză al Statelor Unite, Donald Trump, spune multe despre seriozitatea ei, dar și despre largul public-țintă la care are o aderență mai mare decât a cârligelor coronavirusului.
Aici, în țară, ne-am găsit și noi niște țapi ispășitori autohtoni: China e prea departe ca să ai senzația că furia și afuriseniile ne sunt auzite unde trebuie. Primii au fost, cum se știe, românii din diaspora, în special cei din Italia, care au avut ideea să revină în țară imediat ce epidemia s-a răspândit în Europa. În țară – cum ar veni, „acasă“ – opinia publică s-a revoltat: ce vor ăștia acum, să ne aducă boala, s-o treacă peste graniță? După ce că au plecat de-aici, dreptul lor, sigur, pleacă cine vrea, dar după ce-au plecat, acum, când au dat de greu, vor să se întoarcă? Prin urmare, după închiderea granițelor (un gest altfel normal), românii din străinătate au fost îndemnați să nu mai vină acasă. Cei care au venit au intrat în carantină instituțională. Alții au rămas blocați între granițe închise, prin Austria ori Germania, iar noi am răsuflat ușurați – să stea acolo, e mai sigur așa.
Sigur, măsurile de protecție erau necesare, doar că, dincolo de ele, s-a iscat un val de ranchiună la adresa „diasporenilor“, care cred că ascunde frustrări și nemulțumiri mai vechi, ce așteptau un asemenea moment ca să răbufnească. N-a trecut mult de când românii din diaspora erau salvatorii țării, cei care au menținut România pe traseul democratic prin votul de la alegerile trecute, cei care au răbdat cu stoicism ore întregi, prin arșiță sau ploi, la cozile secțiilor de votare din străinătate. Atunci i-am aplaudat și le-am ridicat în slăvi patriotismul. Mass-media calculau insistent miliardele de euro pe care le aduceau în economia românească și cât de tare ar scădea nivelul de trai din țară în lipsa lor. Ieri erau eroi – azi sunt proscriși. Nu mai aduc în țară bani, ci viruși. Din muncitori și patrioți, au devenit curve și borfași care nu mai găsesc „de lucru“ în Occident și vin înapoi, să ne bântuie pe noi, cei cuminți și serioși, care stăm în case – poate chiar din cauza lor stăm în case. Fiindcă purtătorul (potențial) al bolii, țapul nostru ispășitor, trebuie să aibă toate atributele negative, să poarte în spinare povara tuturor relelor, nu doar fizice, ci și morale.
Un astfel de mecanism, oricât de ridicol ar părea, e normal, e inculcat în firea omului, ființă socială, și funcționează în continuare – așa că o să mai vorbim despre el.