România va primi vreo 33 de miliarde de euro din tortul de 750 de miliarde propus de Comisia Europeană pentru relansarea domeniilor grav afectate de pandemie.
Pentru țara noastră 33 de miliarde de euro este o sumă imensă. Aproape neașteptat cadoul. Înseamnă a șasea parte din PIB. Iar dacă mai punem la socoteală și fondurile europene din următorul exercițiu financiar, ajungem la un total de vreo 70 de miliarde. Dacă admitem că autostrada Iași-Târgu Mureș (probabil cea mai scumpă lucrare de acest tip de la noi) costă vreo 6-7 miliarde de euro, atunci ne dăm seama exact ce înseamnă de fapt felia europeană alocată României.
Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap? Da, pare că avem o șansă unică pentru a ne dezvolta într-un ritm fără precedent în ultimii 30 de ani. Pentru asta avem nevoie însă de câteva lucruri.
Ar trebui să ne stabilim prioritățile pentru următorii cinci ani și să nu ne abatem cu un milimetru de la acest drum. Vrem să micșorăm decalajele față de economiile din vestul Europei? Nu cred că vreun politician va spune nu. Păi atunci ar trebui să investim inteligent suma de 33 de miliarde de euro. Infrastructura rămâne prioritatea principală a momentului. Dacă în câțiva ani punem la punct rețeaua de autostrăzi, sunt șanse bune ca investitori de calibru să nu se mai oprească la Cluj, Oradea sau Timișoara, ci să vină în Moldova sau în județele din sudul țării. Asta înseamnă locuri de muncă, bani mai mulți la buget, un PIB mai mare. Adică bunăstare.
Vin banii. Mulți. O pleașcă pe care nimeni n-o anticipa în urmă cu jumătate de an. Iată că a fost nevoie de un șoc mondial pentru ca anchilozata Uniune Europeană să se miște. Și să înțeleagă că așa nu mai merge. Nici măcar scorurile surprinzătoare ale partidelor extremiste din ultimii ani n-au mișcat lucrurile.
Probabil că dacă n-ar fi existat pandemia, nici ajutorul financiar uriaș de acum nu ar fi fost aprobat vreodată de către Bruxelles.
Revenind la țara noastră, pare că în sfârșit suntem în Europa cu drepturi depline. Eram și până acum, doar că unii mai cârcotași din fire vindeau gogoși la intern că România este contribuitor net la Uniunea Europeană și că în realitate mai mult dăm decât primim. Cu alte cuvinte, degeaba suntem în UE, dacă nu primim fonduri cu nemiluita.
Bani au existat și până acum. Doar că n-am știut să-i atragem și nici să-i cheltuim inteligent. Sunt destule proiecte europene anchetate la DNA, ceea ce arată că prin județe unii au crezut că sunt banii lor de buzunar. Alte proiecte au fost doar bifate, fără a oferi cine știe ce utilitate comunității.
Am ratat oportunități și pentru că guvernele noastre de până acum n-au gândit pe termen lung, scopul fiind doar să treacă de hopul alegerilor care urmau să vină. De asta nu avem autostrăzi sau căi ferate, pentru că n-am avut nici strategii clare, nici politicieni care să ia taurul de coarne.
33 de miliarde de euro este o sumă colosală pentru o țară ca România. Dar întrebarea rămâne: vom fi în stare să cheltuim acești bani, dar să și vedem în urmă ceva?
Dacă privim retrospectiv, nu prea avem motive de optimism. Ba legislația nu e suficient de permisivă, ba există birocrați prin ministere care pun tot felul de piedici, ba există politicieni hulpavi sau fără viziune. Plus chingile UE care acordă finanțări doar pentru anumite domenii și cu condiții draconice.
Poate că pandemia de COVID-19 va reprezenta începutul trezirii pentru noi toți. Am mers din inerție vreme de 30 de ani, am improvizat, am tăcut și acceptat prea multe. Ne-am amăgit și mințit, crezând că rotițele se învârt de la sine. Ne-am pierdut în ceața tranziției eterne, fără perspective clare și, mai grav, fără speranță.
Au mai fost momente istorice pentru România. Le-am cam ratat pe toate, din aceeași cauză: politicieni slabi și mincinoși, dar și o societate care nu știe ce vrea.
2020 poate fi anul începutului schimbării profunde în România. Paradoxal, a trebuit să vină covidul pentru a ne trezi și a spera.
În mod normal, avem nevoie de alegeri cât de repede posibil pentru a tura motoarele și a porni în trombă. Un guvern legitim ar trebui să scrie proiectul de țară, să-l prezinte public, apoi să-l îndeplinească punct cu punct. Europa îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Dacă pierdem și trenul ăsta, nu știu dacă următorul va mai trece prin gara noastră.