„Partea mea preferată din Maestrul și Margareta este transformarea Margaretei în vrăjitoare. Este pentru mine unul dintre marile momente din literatură“, se destăinuie regizorul australian Baz Luhrmann (Moulin Rouge, Marele Gatsby) care va produce și, foarte posibil, va regiza o nouă adaptare a celebrului roman al lui Mihail Bulgakov.
În decembrie 2019, Luhrmann a explicat că a fost atras de cartea scriitorului rus de mai bine de două decenii, dar că nu s-a crezut capabil să realizeze această adaptare.
„Practic, am petrecut tot acest timp fugind de ideea unei adaptări“, declara regizorul la o emisiune radio australiană. „Nu e ca și cum aș fi fugit după această adaptare, mai degrabă a fost ca și cum cartea mă urmărea. Foarte mulți oameni au venit la mine, spunând că dețin drepturile asupra cărții și că numai eu aș putea realiza filmul. Odată, la New York, am fost abordat de un personaj oarecum sinistru care m-a apucat de mână și m-a întrebat, cu accent rusesc: «Tu vrei să faci Maestrul și Margareta?». Când i-am spus că mă gândesc la asta, bărbatul mi-a zis «Am să te caut!» și atunci am văzut că are un cap de lup tatuat pe mână. A fost momentul când mi-am zis că e mai bine să stau departe de Maestrul și Margareta, că nu poate fi bine.“
Cartea lui Bulgakov, spune un expert în opera autorului rus, a fost adaptată de mai multe ori până acum, în Rusia, dar pare oarecum blestemată. „Toate adaptările s-au confruntat cu tot felul de complicații bizare“, a explicat expertul în emisiunea radio „The History Listen“. „Unii actori s-au accidentat, altora le-au murit rude în timpul filmărilor, la un moment dat întregul material filmat a ars. O altă adaptare a avut nevoie de 17 ani să vadă lumina zilei, iar cu altă ocazie una dintre actrițe s-a speriat de moarte când s-a pomenit în apartament cu un motan mare și negru apărut de nicăieri.“