Asociam săptămâna trecută furia protestelor antirasiste ce au cuprins Statele Unite cu lunga și chinuitoarea epidemie de coronavirus, care astfel pare să fi tulburat America mai mult decât orice altă regiune de pe glob, cel puțin deocamdată.
Și cred într-adevăr – fără a o putea dovedi, ca în orice variantă de istorie contrafactuală – că, în absența tensiunilor provocate de această epidemie, moartea lui George Floyd n-ar fi stârnit nici pe departe tulburările de acum. Nu pentru că n-ar fi fost vorba de un abuz, ci pentru că ea a fost, cum ziceam, doar detonatorul unei tensiuni explozive ce s-a acumulat în timpul și din pricina pandemiei.
Iată, de curând numelui lui Floyd i-au fost alăturate și altele, victime – mai vechi – ale unor acțiuni prea violente sau abuzive întreprinse de poliție. Anul trecut, în august, Elijah Jovan McClain, un afroamerican de 23 de ani din Aurora, Colorado, a fost oprit pe stradă de trei polițiști, în urma anunțului unui localnic, care l-a văzut purtând o mască de schi pe cap. Atâta tot: era suspect. Tânărul a avut o altercație cu polițiștii, a fost imobilizat la sol și apoi un paramedic i-a administrat o doză de ketamină pentru a-l seda. McClain a făcut stop cardiac și a murit la spital. Mai de curând, în martie 2020, o tânără asistentă medicală de 26 de ani, tot afroamericană, pe nume Breonna Taylor, a fost împușcată în apartamentul ei din Louisville, Kentucky, de o echipă de intervenție a poliției. Polițiștii bănuiau că prietenul tinerei participa la comerțul ilegal cu droguri și la un moment dat, din motive neclare, au intrat într-un schimb de focuri cu suspectul lor. Breonna Taylor a fost nimerită de opt gloanțe, deci acolo s-a tras, nu glumă. Și totuși cele două victime inocente pomenite aici au stârnit proteste mici și foarte mici, nici pe departe de anvergura celui declanșat de moartea unui infractor dovedit ca George Floyd.
Sigur, asta nu scuză uciderea lui Floyd, nici vorbă de așa ceva. Dar lui McClain și Breonna Taylor, la fel ca multor altor victime, le-a lipsit ceva: un concurs de împrejurări care să focalizeze atenția asupra lor. George Floyd a fost omorât la sfârșitul lunii mai, într-un moment în care tensiunile din America ajunseseră la un punct culminant și, într-un fel sau altul, trebuiau să răbufnească. În urma pandemiei, economia americană s-a prăbușit. Șomajul a crescut accelerat: în martie (luna morții Breonnei Taylor) rata șomajului în SUA era de 4,4%, în mai se apropia de 15%. Din februarie până în iunie aproape 15 milioane de americani au rămas șomeri. În același timp, numărul cazurilor de coronavirus a depășit 2,5 milioane, cu peste 125.000 de morți confirmate. Dacă adăugăm aici și fricțiunile politice, nemulțumirile legate de felul în care administrațiile federală și statale au acționat în timpul pandemiei, frustrările acumulate în ultimii ani, inclusiv președinția lui Donald Trump, se adună destul de mult material exploziv.
A spus-o și faimosul economist american Nouriel Roubini, într-un interviu pentru revista germană „Der Spiegel“ de acum citea săptămâni (preluat aici în traducere de pe hotnews.ro). Întrebat dacă protestele declanșate de uciderea lui George Floyd au și o componentă socială, acesta răspunde fără rezerve: „Bineînțeles! În zona în care locuiesc eu… trei sferturi din manifestanți sunt albi“, explicând apoi cum acești manifestanți, majoritatea tineri din „precariatul“ urban – teoretic, un fel de clasă mijlocie –, au fost afectați de pandemie și de criza aferentă, au rămas fără contracte, fără clienți, nu-și mai pot plăti chiria și telefonul, li se taie apa și curentul electric.
Doar că toate aceste nemulțumiri și frustrări, ca niște pârâiașe izolate, trebuiau să găsească un făgaș comun, o cauză îndeajuns de nobilă și umană căreia să i se poată ralia. Iar cazul George Floyd a fost declanșatorul perfect, asimilabil unei cauze clare, un portdrapel pentru toate nemulțumirile numite și nenumite ale acelei lumi: discriminarea rasială, ca formă metonimică, ușor recognoscibilă, a tuturor inegalităților și discriminărilor sociale. Și aici mai e ceva cu adevărat impresionant: faptul că un om mărunt, unul absolut nesemnificativ statistic, poate ajunge să zguduie istoria celei mai puternice națiuni a lumii. Dă de gândit, așa-i?
1 Trackback