Cum mergi cu mașina dinspre Roman înspre Iași, la limita dintre județele Neamț și Iași (nici mie nu îmi vine să cred că Roman nu este în județul Bacău) trebuie să treci printr-un sens giratoriu. Cel cu casa de apă.
Dacă ai făcut drumul ăsta de mai multe ori, este imposibil să nu-l fi observat pe nenea care vinde pui de ciobănesc bucovinean. Asta face de ani de zile, trafic interjudețean de câini. Evident că recomandarea mea este să adoptați de la padocuri.
Recent am constatat cu oarecare uimire că s-a îmbogățit oferta. Nu mă refer la faptul că ar fi apărut și vreun vânzător de copoi ardelenești. Erau trei oameni, unul în trening de fâș și doi la șort, tricou sport, crampoane și jambiere lăsate până la glezne. Păreau o parodie la adresa fotbalului. Tipul în trening, antrenorul, un fel de mister combinat cu nenea, făcea semn mașinilor, apoi striga către ceilalți doi: Haidi, uăi, încălzirea, continuați încălzirea! Mișcă, uăi, n-auz’? Am oprit, mânat de curiozitate, moment în care, parcă dorind să mă impresioneze, băieții au început să facă un fel de flotări. Mister s-a apropiat de geamul mașinii mele și m-a întrebat dacă aș vrea să cumpăr doi fotbaliști.
Mi-a explicat că echipa comunei se desființase recent, iar el, în calitate de antrenor mentor investitor, încerca să mai recupereze din pagubă, fiindcă ani de zile a cumpărat, din banii lui, echipamentele și carnea pentru grătarele de după meci. Că Primăria nu voia să își asume decât meritele pentru victorii, dar nu investise nici un leu. Evita să îmi spună despre care Primărie este vorba, dar judecând după faptul că veniseră pe jos am bănuit că poate fi vorba despre Mircești, Hălăucești sau Săbăoani, însă am păstrat discreția cerută de privirea lui Mister. Băieții nu păreau în cea mai bună formă.
Unul era vădit supraponderal, iar celălalt șchiopăta de ambele picioare. După cinci flotări păreau că-și dau duhul pe acostament.
Am cumpărat doi fotbaliști la prețul unui pui de ciobănesc bucovinean. Ceva din mine, probabil un strămoș african, m-a împins către acest gest eliberator. Nu neg că altceva din mine, probabil un strămoș cu spirit de negustor, m-a îndemnat să încerc să-i revând, cu profit, la Știința Miroslava, dar am rezistat tentației. Am ajuns cu ei în Iași. Pe cel șchiop l-am predat Spitalului de Recuperare, iar celui gras i-am cumpărat cel mai mare meniu McDonald’s, nu înainte de a rupe, de față cu ei, hârtia scrisă de mână prin care devenisem patron de fotbaliști. A doua zi, liberi de contract, i-am dus înapoi în sensul giratoriu.