Acum 50 de ani, pe 18 septembrie, al doilea album al unei nou apărute formații britanice numite Black Sabbath avea să dea peste cap lumea muzicală și a impus, peste noapte, unul dintre cele mai populare genuri muzicale ale finalului de mileniu, heavy metalul.
În acele zile, Black Sabbath lucra pe repede-înainte. Patru tineri proveniți din cartierele muncitorești din Birmingham– Tony Iommi (chitară), Geezer Butler (bas), Bill Ward (tobe), Ozzy Osbourne (voce) –, fără bani și necunoscuți, au înregistrat primul lor album în doar câteva ore (de câți bani au avut pentru a închiria studioul) și au fost uluiți de succes. Al doilea lor album, Paranoid, realizat la doar câteva luni după, a fost înregistrat în șase zile, tot în viteză, în stilul unui concert live.
Sunt două aspecte care trebuie luate în considerare atunci când vrem să înțelegem spațiul mental în care a debutat Black Sabbath. În primul rând, originea membrilor, copii ai clasei muncitoare sărace dintr-un oraș industrial, sortiți unui viitor destul de sumbru. „Băieții din acest mediu aveau un singur viitor, 45 de ani de trudă la linia de asamblare într-o fabrică“, spune Joel McIver, autor a două cărți despre formație. Sound-ul Sabbath este consecința directă a acestei copilării plină lipsuri și a acestui viitor destul de întunecat. Ozzy a crescut într-o casă fără toaletă, jucându-se prin ruinele locuințelor bombardate de naziști în timpul războiului. Tony Iommi s-a lăsat de școală la 15 ani pentru a se angaja la uzina unde un accident avea să îi lase fără două falange la degete, schimbând complet felul în care avea să cânte. Geezer Butler a crescut într-o familie de catolici stricți și a aflat mult mai târziu că unii oameni aveau „apă caldă acasă“.
Acest ambient muncitoresc, într-un oraș bântuit de traumele războiului, avea să marcheze complet concepția celor de la Sabbath. Cei patru britanici nu aveau nici cel mai mic chef de a se înscrie pe linia populară a epocii în muzica pop. „Eram sătul să aud orice vedetă cântând despre felul în care s-a îndrăgostit sau cum s-a despărțit de iubită. Voiam un punct de vedete mult mai realist, mai plin de înțeles în versurile mele“, spune Geezer Butler.
Nu e de mirare că subiectele tratate de cântecele acestui album Sabbath conțin în mare lor majoritate un mesaj antirăzboi, în contextul unui conflict interminabil în Vietnam. De fapt, albumul trebuia inițial să poarte titlul War Pigs, după piesa de deschidere. Casa de discuri a insistat să fie schimbat, temându-se ca mesajul antirăzboinic să nu fie greșit înțeles. În mod ironic, piesa care avea să dea titlul albumului, Paranoid, a fost concepută rapid în studio, când producătorul a constatat că mai există aproape două minute libere care ar trebui „umplute“. Avea să devină una dintre cele mai de succes piese ale lor. Subiectul pieselor Black Sabbath avea să arate și trupelor ulterioare de heavy metal că „e OK să vorbești despre probleme sociale și politice“.
În același timp trebuie amintită și imaginea „satanică“ a formației, creată odată cu numele trupei și cu primul album. De fapt, după cum se știe, Black Sabbath este numele unui film horror de Mario Bava, membrii formației dându-se în vânt după astfel de producții. În viața reală, membrii Black Sabbath erau mai degrabă creștini, în nici un caz practicați ai magiei negre. Erau însă conștienți că imaginea „satanică“ este un brand foarte bun – de fapt, în original, piesa antirăzboinică War Pigs se numea Walpurgis și descria, evident, un ritual magic. Asta nu înseamnă că diverse grupuri oculte sau sataniste nu au încercat să îi contacteze sau să încerce să îi atragă cauzelor proprii. O întâlnire cu un astfel de grup s-a sfârșit cu un blestem aruncat asupra formației. Tatăl lui Bill Ward a confecționat apoi crucile mari pe care membrii formației le purtau la gât în timpul concertelor, în perioada lor de glorie, pentru „a-i feri de deochi“.
1 Trackback