A trecut și prima rundă de campanie electorală, pandemia nu ne slăbește, jurnalul merge mai departe.
Luni, 21 septembrie
Insist cu George Saunders (Pastoralia, Humanitas Fiction, 2020). Sea Oak este o capodoperă, o proză perfectă, ieșită și ea din mantaua lui Gogol. Iar mătușa Bernie este una dintre cele mai bune mătuși din literatura universală, comparabilă cu mătușile lui Capote și Cosașu.
Duminică, 20 septembrie
E bine că nu se face testul anti-prostie, că rămâneam, Doamne ferește, fără aleasa sapienșilor (vorba vine) de pe malul jegos al Dâmboviței.
Vineri, 18 septembrie
Ce drăguț: deși vorbește ca un repetent de la școala profesională de sculeri-matrițeri, promoția 1982, ministrul Costel Alexe este – cum altfel? – doctor și el. La cum chinuie limba română, Alexe pare copilul din flori al Mariei Grapini cu generalul analfabet Oprea. Sau, mai știi, poate sunt toți copiii din flori ai regretatului Emil Bobu.
Văd pe net comentarii răutăcioase la bilanțul administrației Firea, cum că s-a furat, dar nu s-a făcut nimic. E un fals grosolan: s-au făcut foarte multe fotografii inedite cu doamna. Poate intra și în cartea recordurilor: cel mai pozat primar din Calea Lactee.
Joi, 17 septembrie
E frumos că epopeea sapiensului se termină rotund, ca romanul Ion: îndărăt în maimuță.
Am văzut și eu îndrăgitul documentar The Social Dilemma, care practic ne spune ceea ce se știe din epoca de piatră (dar degeaba): e rău să fii prost și prostia e mereu stimulată să crească și să se înmulțească, Doamne ajută.
Miercuri, 16 septembrie
Ce drăguț că s-au strâns videochatistele la Gâdea, frumoasă solidaritate de breaslă.
Când vezi poza cu Pandele și Firea și odoarele dând cuvenitul jet proștilor care respectă legea (ciudat, Pandele nu mai era cu picioarele pe catedră), îți aduci aminte că toate animalele sunt egale, doar că unele sunt mai egale decât altele, de exemplu porcii. Ce frumos e la noi la țară, în lumea a treia, în Voluntariul omenirii.
Idee de reality show: înalți bugetari lăsați în stația de metrou Gorjului și puși să meargă de acolo singuri în Titan. Dacă Iohannis știe să facă drumul ăsta, eu îmi mănânc pălăria în rond la universitate. Dar nu o să mi-o mănânc, fiindcă habar n-are și oricum nu se face reality show-ul. Avem democrație originală, nu ne trebuie.
E comic cum impostori solemni care n-au mers de când sunt bugetari niciodată cu metroul coboară din limuzine ca să taie panglică, să se bucure pulimea că – după doar un deceniu de întârziere – o să poată în sfârșit merge pe sub pământ (cinste progresului!), să îi mai voteze o tură, să mai meargă cu limuzina, să mai taie și alte panglici. Ce frumoasă lucrare e omul. Bravo, omul.
Marți, 15 septembrie
Ceea ce trăim noi are un nume. Se numește: trecutul continuu.
O întrebare ar trebui, discret, să se ridice: „Mihai, tu mi-ai pus plexiglas în bancă?“.
Gânduri de acum un an: dacă era Barna președinte, nu mai ieșea niciodată Barna președinte. Subțiri, deci, și ăștia noi, oameni recenți, cu „fericiți în România“, ai lui popa Daniel promit viață veșnică, fericire eternă, și – cel mai important – în rai, nu la Videle sau Zalău.
Luni, 14 septembrie
Alte gânduri de acum un an: nu se poate spune că Tarantino n-a încercat. A încercat, dar n-a pus întrebarea corectă: întrebarea corectă nu era dacă Brad Pitt îl bate pe Bruce Lee, ci dacă Bruce Lee îl bate pe Van Damme. A se reface.
1 Trackback