Ce era rau sa crezi „cu sinceritate” – asemenea unui „cunoscut autor englez”, citat pe 12 ianuarie de un jurnalist de la „Evenimentul de Iasi” – „in progresele moralei, caci progresele stiintifice si economice nu se discuta”! Cu netarmurita generozitate, „cunoscutul autor englez”, pe numele sau Hall Kayu, a carui celebritate s-a pierdut azi „in negura veacurilor”ca si a ziaristului nostru, prevedea ca in sec XX „razboiul va disparea de pe fata pamintului, odata cu triumful pacei si al infratirii universale!”. Umanitatea avea sa faca, asadar, progrese remarcabile. La urma urmei, era in legea firii, caci daca „in epoca lui Shakespeare, taranii n-aveau mai multe drepturi decit cinii si caii”, daca „oamenii traiau rau si putin comparati cu cei ai sec XIX, daca „un om inalt de sase picioare era un urias, iar cind ajungea cineva la 50 de ani era considerat batrin”, iata-ne la 1901: „Ciumei i s-a pus stavila, varsatul a disparut, exercitiile corporale s-au raspindit pretutindeni sporind forta si vitalitatea membrilor omenesti”. Si ce va sa vina? „Ftizia, cancerul si holera sint boli ale trecutului, iar moartea va deveni mai fireasca si mai putin accidentala”.
„Simt ca ma aflu in fata unui veac care va vedea realizindu-se evenimentele cele mai mari din cite a vazut omenirea”– spunea autorul englez citat. „Intoleranta religioasa expira si dispare”, „religia va progresa, fiind semne prevestitoare ale unirii crestinismului.” In lume se va instaura „prosperitatea morala si fericirea intregii familii oamenesti.” (Cam socialist mesajul, pentru un ziar conservator.)
„Sa fii de 20 de ani la 1901, cu perspectiva de a vedea pe 1950, este a fi mostenitorul unei averi mai mari decit aceea ce o poate lasa cel mai bogat milionar!” Cita emfaza, nu-i asa? Profetiile lui Hall Kayu la putin dupa facerea secolului XX sint tot asa de optimiste cu cele ale unui parinte la aducerea pe lume a unui copil caruia-i prezice a fi frumos, ferice, sanatos si indestulat.
Optimismul englezului este taxat insa de autorul gazetei de Iasi. Caci sa fim realisti, domnilor, „cele mai multe din sperantele noastre nu au fost realizate!”; „rezultatele obtinute nu sint in raport cu sacrificiile”; „stiinta a intirziat in lumea amanuntelor si aplicarilor pur materiale”. Iar daca „trecutul vrea sa supue stiinta si sa o imparecheze cu vechiul dogm catolic, viitorul doreste din contra sa o vada desvoltindu-se si atingind tinta stralucitei sale salasluinti, unde o asteapta Adonis, soarele de adevar”.
Prin urmare, stiinta in limitele dogmei sau libera de orice incatusare? Iata o dilema valabila si azi.