Trump și „arta negocierii“
Poate că Donald Trump a pierdut alegerile din SUA, dar se pare că asta îi oferă șansa să facă o altă avere. Surse din anturajul președintelui american spun că Trump este bombardat cu oferte din partea editorilor sau a realizatorilor TV, oferte care se ridică până la amețitoarea sumă de 100 de milioane de dolari. Ca idee, pentru cărțile lor despre experiența ca președinte SUA, Bill Clinton a câștigat 15 milioane, George W. Bush 10, iar Barack și Michelle Obama au semnat un contract cu Penguin Random House în valoare de 60 de milioane. Dacă această carte (care este „planul B al lui Donald Trump, în caz că pierde alegerile“) va vedea lumina tiparului, atunci fostul președinte va avea suficiente fonduri pentru un alt proiect despre care au început să circule zvonuri: un nou post TV în streaming, care să facă concurență mai ales Fox TV.
David Fincher, legat de Netflix
În plină campanie de promovare a ultimului lui film, Mank, o producție Netflix, reputatul regizor David Fincher vorbește și despre faptul că, de mai bine de șase ani, a lipsit de pe marile ecrane. „Dacă nu faci un blockbuster enorm, stil meniu de la Happy Meal, nimeni de la Hollywood nu este interesat de proiectele tale“, spune Fincher. De aceea, afirmă regizorul, preferă să lucreze cu platforme de streaming precum Netflix, care îi asigură o mai mare libertate artistică. Fincher colaborează cu Netflix de mai mulți ani, pentru care a produs și parțial realizat seria House of Cards, a realizat seria Mindhunter, a produs seria de animație Love, Death & Robots și a regizat Mank, un film foarte personal ce descrie geneza celebrului Citizen Kane. „Nu pare o idee foarte bună din punct de vedere comercial să turnezi o scrisoare de dragoste pentru un film care este disponibil spre vizionare la rivalul HBO Max, dar, dacă am face numai lucruri inteligente comercial, nu ar exista probabil decât filme Marvel, Star Wars și Jurassic Park“, spune Fincher. Regizorul a semnat recent un contract de exclusivitate cu Netflix pentru următorii patru ani.
Muzeu cu actori
Pentru a face față enormei crize financiare provocate de pandemie, Musée de Flandre, din Cassel, Franța, a făcut apel la actori pentru a turna clipuri video în fața operelor expuse pentru a oferi online celor interesați, o vizită cu ghid al locurilor prin scurtmetraje difuzate pe rețelele de socializare. „E fundamental pentru noi să păstrăm legătura cu publicul“, explică directoarea muzeului. „Ne-am dorit să facem o propunere artistică de calitate și care să arate că muzeul este un loc viu și vibrant.“
1 Trackback