Asa a fost cazul cu sintagma „ziaristi-tonomat”, adresata de Traian Basescu presupusilor jurnalisti ce slugaresc diverse personalitati sau partide politice.
Bineinteles ca oamenii de presa nu ramin niciodata indiferenti si se reped la contraatac. Bineinteles ca, dupa ce presedintele a aruncat cu sintagma, lumea o intoarce pe toate partile, iar discutiile ulterioare se intind plictisitor si previzibil, batind moneda pe aceeasi idee: a avut sau nu dreptate „Base”? „Cum sa aiba? A fost un atac la adresa libertatii de exprimare a presei si a nobilei profesii de jurnalist in general”, spun adversarii presedintelui. „A spus ceea ce trebuia spus si ceea ce a vazut deja toata lumea”, spun partizanii sefului statului. Si taberele se infrunta, se contrazic, se apostrofeaza…
Nici nu se poate altfel, fiindca ambele tabere au, partial, dreptate. Partial, fiindca Traian Basescu nu atenteaza si nu a atentat niciodata la libertatea de exprimare a presei. Au facut-o Ion Iliescu in anii de aur ai mineriadelor si Adrian Nastase in epoca apocaliptica a Armaghedoanelor. Dar Traian Basescu nu face asa ceva. Cred ca si dintr-un soi de onestitate (cred in continuare ca alegerea lui ca sef al statului reprezinta un pas inainte – fie el si mic – spre democratizare), dar, intr-o masura mai mare, chiar din interes personal. Presa romaneasca ii foloseste de minune asa cum e: aservita, in mare parte neprofesionista, cu reactii previzibile, pavloviene, si adesea lipsita de inventivitate sau originalitate. Atunci cind iese cu o declaratie, presedintele stie exact cum vor reactiona anumite ziare, anumite posturi TV, anumiti editorialisti, fie ei tonomate sau playere independente. De fapt o stim cam toti, dar majoritatea persoanelor publice prefera sa intretina iluzia profesionalismului breslei jurnalistice, fara a avea insa inteligenta de a o manipula – asa cum Traian Basescu o face ori de cite ori are chef.
Ma uit, de exemplu, cu uimire la un editorialist odinioara respectat, cum e Cornel Nistorescu. Ori de cite ori e invitat la o televiziune si trebuie sa-si spuna parerea despre un eveniment sau altul, ajunge inevitabil la Traian Basescu. Nivelul de trai a scazut sau moneda euro a crescut din cauza ca Basescu a cistigat alegerile. Imaginea Romaniei in lume e tot mai proasta din pricina ca presedintele a refuzat sa recunoasca independenta provinciei Kosovo sau fiindca viziunea presedintelui asupra politicii externe e falimentara. Accidentul provocat de Ludovic Orban in decembrie si apoi musamalizat – din fericire doar partial – a fost un instrument prin care Basescu vrea sa distruga partidul liberal. Pun pariu ca si la o intrebare despre incalzirea globala un om inteligent cum e domnul Nistorescu ar sti sa ajunga la Traian Basescu.
Vreau sa spun ca, in contextul dat, discutia despre intentiile ascunse, malefice sau benefice, ale presedintelui nici nu-si avea rostul. Ca de obicei, problema a fost pusa gresit – si sint gata sa pariez ca asta l-a incintat pe subiectul ei central. Nu conteaza daca presedintele – ca „simplu cetatean” – a avut sau nu dreptate. Jurnalistii romani, indiferent de spatiul mediatic in care se manifesta sau de opiniile si simpatiile lor politice, nu trebuiau sa-i ofere ocazia unui asemenea atac. Cu alte cuvinte, sa fie profesionisti, detasati, obiectivi. Sau, asa cum se intimpla prin alte parti (fiindca nicaieri presa nu e absolut independenta), sa fie suficient de inteligenti ca sa dea impresia ca sint asa cum am zis: profesionisti, detasati si obiectivi. Dar in primul rind profesionisti. Marfa rara la noi. Atunci cind esti acuzat ca nu-ti faci meseria cum se cuvine, trebuie mai intii sa stii sa o faci intr-adevar bine. E prima reduta de aparare.
Doar ca presa de la noi, desi nu e lipsita nici de profesionisti, nici de originalitate, are atitea puncte vulnerabile, incit unui presedinte-jucator ca Basescu nu ii e deloc greu sa o raneasca. E un lucru care trebuie sa se schimbe. Neaparat.