Stilul de a purta conversatia si a transmite clientului de-o jumatate de ora o intreaga filosofie de viata se suprapune ori nu stilului de a conduce masina. Am intilnit soferi la care calcarea pedalelor si emiterea propozitiilor adinci se inscriau intr-un acelasi ritm; dupa cum am avut placerea de a cunoaste citeva naturi taximetristice complexe: oameni care conduceau ca niste nebuni, vorbind putin si dens, ascultind chiar muzica simfonica; si insi la care debitul verbal era incongruent cu manevrele lor din trafic, molcome, lesinate, fara pic de imaginatie.
Bine, nici cu soferii hiperimaginativi sa n-ai de-a face! O data am crezut ca nu mai ajung intreg la sedinta saptaminala a „Romaniei literare”. Taximetristul care ma luase imediat, cu o suspecta generozitate, conducea intr-un mod pe care nu ezit a-l numi criminal. O lua pe contrasens, facind cu farurile masinilor care mergeau pe sensul lor, tinea mobilul intr-o mina si tigara in alta, executa niste depasiri cum nici in jocurile pe computer n-as indrazni. Nu parea sa aiba frica de nimeni si de nimic. Cind un politist l-a oprit in dreptul Garii de Nord, am scos un suspin de usurare. Dar ce i-o fi indrugat el agentului, cum l-o fi dus cu vorba, cert e ca in doua minute s-a intors triumfator la masina – si cursa infernala a continuat. La sedinta de redactie, am fost in miercurea aceea foarte tacut; si stind pe fotoliul lui Arghezi, ma uitam cum imi tremura inca picioarele.
Dar acesta e un caz atipic, un sofer iesit din banda de frecventa. Mai rai mi se par taximetristii care accelereaza abrupt si frineaza imediat dupa aceea, fiind evident pentru toata lumea ca nu au pe unde sa se strecoare. Probabil ca-si verifica motorul masinii sau circulatia launtrica. Sint atit de absorbiti de condusul lor in doi timpi, repede inainte-brusc pe loc, incit n-au vreme sa vada ca omul de linga ei e alb ca varul si se gindeste cu duiosie la transportul in comun.
O secventa terifianta, care m-a si facut sa-mi rememorez cronologia curselor mele cu taxiul, s-a suprapus cu noaptea zilei celor ce muncesc: 1 spre 2 mai anul curent. Pe la 2 dimineata, luind un taxi din centru cu gindul firesc de a ajunge acasa, nu m-am uitat cu atentie la chipul soferului. Dupa un minut, am realizat ca era o femeie. Dar o femeie inspaimintatoare, abia avind loc intre scaun si volan si care, cind a intors capul spre mine si mi-a zimbit, mi-a dat frisoane. Sudori reci. In sintagma „frumoasa si bestia”, termenii cazusera acum altfel pe referentul lor. Avea o strungareata enorma, prin care, ca in Alien, ar fi putut iesi oricind o limba apta sa ma infasoare si sa ma duca incet spre dintii sticlosi. Ma gindeam nu daca, ci unde ma va omori; si cit singe va stoarce din mine. Cind am ajuns acasa, am iesit din taxi si am tras usa blocului dupa mine, mi-am dat seama de ce ma lasase totusi in viata.
Ca sa va pot istorisi toate acestea.