Iar M. Night Shyamalan spune, am citit in caietul de presa: „Trebuia sa
cred ca toate lucrurile pe care le spun sint adevarate pentru ca sa pot face
filmul”. „Eu chiar sper ca aceste lucruri sint adevarate. Trebuie sa le credeti
ca sa percepeti mesajul.” Iar eu il iubesc pentru asta pe M. Night Shyamalan,
pentru ca si eu cred ca aceste lucruri sint adevarate, nu stiu cum sa zic, atit
timp cit credem nu sintem pierduti, si Nimicul, cel fara forma din Poveste fara
sfirsit, nu poate musca nici un pas din Fantasia.
Mi-a placut Doamna din apa nu numai pentru ca imi place Shyamalan si pentru
ca la fiecare vizionare filmele lui se desfoaie de sens, par tot mai simple si
in acelasi timp tot mai profunde, ci si pentru ca filmul de fata e un fel de
E.T., deci e dintre prieteni. Narful Story e descoperit de Cleveland,
ingrijitorul unui fel de bloc, in piscina. Narful trebuie ajutat sa plece la ai
lui. Cei doi se imprietenesc si ajutorul e reciproc. Ca in parabola ingerului:
nu stii care e ingerul dintre cei doi. Doamna din lac e un basm, ideea i-a venit
regizorului in viata de tatic, spunindu-le povesti celor doua fetite ale sale.
„Stiati ca pe fundul piscinei locuieste cineva?” (Cind eram mica ma motivam sa
maninc toata supa imaginindu-mi ca pe fundul farfuriei se deschide o trapa cu
scari.)
Asa cum ne-a obisnuit, Shyamalan spune lucruri foarte serioase sub invelisul
unui basm sau al unei povesti detectiviste ori paranormale. Dincolo de toate,
filmele lui sint metafizice, dar in acelasi timp umane. Miezul filmului de fata
nu mai e credinta, ca in Semne – personajele iau un narf pentru un narf, cred
fara sa cerceteze –, ci rostul fiecarui om pe pamint si legatura dintre un om si
celalalt. Aceasta fratie dictata de legaturi care n-au treaba cu apartenenta la
aceeasi familie, limba, interese sau placeri e mai degraba ontologica. Pur si
simplu asta e: ce i se intimpla unuia ii influenteaza pe toti. Cind un personaj
spune Moartea unuia dintre noi are legatura cu noi toti, mi-a trecut prin minte
ca se referea la Cristian Nemescu. Iar azi-noapte, cind un fluture cu portocaliu
pe aripi mi-a intrat la ora 3 in balcon, mi-am adus aminte si de film.
Filmul are mult E.T.
Filmul te invita la un joc de-a detectivii, la dezlegarea unui set de
ghicitori. Cine poate fi „vindecatorul”? Dar „pazitorul”? Dar ceilalti
participanti la ritualul de salvare a narfului, conform basmului asiatic?
Presupunerile sint fluide, ele se pot modifica in permanenta. Mai multe
personaje s-ar potrivi pe un singur post, dar numai unul e facut sa stea pe acel
post. Si asta ar trebui sa intelegem la timp.
Doamna din apa are mult E.T., putin Vrajitorul din Oz si putin Hitchcock. Dar
are, pentru prima oara cred la Shyamalan, referinte critice la adresa celor care
dau cu batul zdranga-zdranga pe hirtie si se uita de sus la filme, fara sa
inteleaga ce inseamna de fapt sa le faci, adica la critici. Secventele cu
ochelaristul si antipaticul critic de film – mai ales cea in care cade victima
lui Scrunt – sint foarte comice, el crede ca detine toate cheile cunoasterii,
pentru el totul e clar de la inceput, de aceea, nu?, e si ucis tocmai dupa ce
prevazuse ca, potrivit retetei, poate scapa viu. Dar Shyamalan merge mai departe
de rafuiala „fizica” si se joaca cu noi. Pe eroina o cheama Story. Ea trebuie
salvata si poate fi salvata doar cind toate elementele indeplinesc numai si
numai rolurile pentru care au fost create. Iata cum metafizica poate face
atingere cu naratologia.
Doamna din apa/ Lady in the
Water, 2006. Regia si scenariul: M. Night Shyamalan. Cu: Paul Giamatti,
Bryce Dallas Howard, Bob Balaban, Jeffrey Wright, Sarita Choudhury, M. Night
Shyamalan.