Am inghitit in sec si mi-am infrint elanul de-a mai scrie si-n rubrica de azi tot despre bucuriile muzicii, chit c-as fi avut motive girla. Caci in ultima vreme muzica i-a facut pe timiseni sa iasa din birloguri si sa umple salile de concerte, opera, domurile catolice, o biserica luterana, o sinagoga, dar si cluburile, cafenelele, terasele, galeriile de arta, parcurile, pietele, strada. As fi vrut sa povestesc despre cum s-au intors acasa doi mari muzicieni, unul la Lugoj, altul la Timisoara, unde s-au nascut acum 82 de ani: Gyorgy Kurtag si Gabriel Banat. Unul e compozitor celebru, celalalt – mare violonist. Primul a venit de la Paris, al doilea de la New York. M-as fi intrebat ce i-a adus dupa atita amar de vreme inapoi si cred ca as fi stiut sa raspund. Apoi mi-as fi stramutat bucuria in cele opt zile ale festivalului de muzica veche. I-as fi inaltat cu grabire imn de slava si lui Scott Henderson, care i-a scos din minti cu ghitara lui pe clubberii de la The Note. M-as fi ambalat dupa aceea cu maratonul international Timisoara muzicala si n-as fi ratat sa scriu despre tot ce s-a putut asculta la SudentFest.
Dar cuvintele venite cu postalionul electronic m-au uimit si speriat mai ceva ca ochii bunicutei pe Scufita Rosie: „Melomana tatii, iti amintesc ca in muzicile tapene nu-i ca la filologhie, unde fiecare scrie ce vrea si cum il taie mintea”. Pai, cam mmmda. Ba totusi mmmnu. Ca sa nu ne incontram degeaba, am trecut grabnic la literatura, spre care-am fost impinsa, ca spre-o capcana, de ghidusii organizatori ai Studentfest-ului. Desi nu critica de poezie-i meseria mea, am zis acum o luna, cot la cot cu Daniel Vighi, ca da, vrem sa-i lansam pe Komartin si Manasia la Carturesti. Dar pe masura ce se apropia ziua cu pricina, pe masura ce auzeam ca atelierele de poematioane, maratoanele de lectura, dezbaterile junilor poeti zbirniie, mi se chircea inima: ce-o sa fac? Le-am citit volumele si mi-au placut.
Am conspectat ce-au scris criticii meseriasi despre ei si mi-a placut. Am bifat cum douamiistii sar la jugulara nouazecistilor si cum acestia dau in cap generatiei ’80 si mi-a placut. Dar ce sa spun? Cum sa vorbesc despre poezie? Ce sa explic? Si-am iesit la liman cu o idee care-a avut spor, ba chiar a placut si a atitat atmosfera: am xeroxat pe alese cite-un poem din Tzara, Blecher, Bogza, Gellu Naum, Petre Stoica, Musina, Cartarescu, Cristi Popescu, Manasia si Komartin, din care am citit de-a valma, fara sa spun despre cine-i vorba. Si i-am pus pe cei de fata, puzderie de poeti tineri si virstnici, sa ghiceasca cine-i autorul sau macar am cind au fost scrise versurile. Hai sa va vad: „Pe un gramofon de apa notele ploua dupa cum heruvimii fainii cinta din trompetele de faina in timp ce elefantul meu si-a incurcat trompa intr-o spirala fara sfirsit fara punct si fara virgula fereastra s-a desfacut din zid si a plecat in lume drum bun”. Hm? Daca ati ghici, ati intelege de ce in libraria Carturesti a pogorit joi, 15 mai, ora 16,45, un fel de concordie, ba chiar o bruma de bucurie.