Într-o mișcare ce pare desprinsă din romanul Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury, unele cărți al popularului autor pentru copii Dr. Seuss au devenit noua țintă a cancel culture, declanșând un imens scandal în Statele Unite.
Totul a început marți, când Dr. Seuss Enterprises, organizația ce se ocupă de gestionarea operei lui Dr. Seuss, decedat în 1991, a anunțat că nu va mai publica șase dintre cărțile acestuia, care se fac vinovate de a „prezenta oameni într-o manieră greșită și jignitoare“, mai precis se fac vinovate de presupusul păcat suprem al zilelor noastre, acela de a fi „rasist“.
Cărțile condamnate nu sunt dintre cele mai populare creații semnate de Dr. Seuss (la urma urmei, nu poți ucide cele mai bune surse de venit, nu?), sunt titluri mai puțin cunoscute precum If I Ran the Zoo, Scrambled Eggs Super, McElligot’s Pool, On Beyond Zebra, The Cat’s Quizzer și cartea de debut al lui Seuss din 1937, And To Think That I Saw It On Mulberry Street. The Cat In The Hat în schimb, care este una dintre cele mai populare cărți ale autorului (deci una dintre cele mai profitabile), nu va fi „anulată“, deși și ea a fost deseori criticată.
Iată câteva dintre exemplele de „rasism“ condamnate: în And To Think That I Saw It On Mulberry Street, un personaj este descris ca fiind un chinez care are două linii în loc de ochi și un castronaș de orez și bețișoare; în If I Ran the Zoo, doi bărbați din Africa sunt îmbrăcați doar cu fuste din plante și având cu ei un animal exotic.
Dar, de mai multă vreme, opera acestui popular autor pentru copii a fost luată drept țintă de activiști și „experți“ de stânga, fiind atrasă din lumea literaturii în arena politică. Aceste condamnări s-au întețit mai ales în ultimii ani, în trecutul nu foarte îndepărtat nici politicienii care astăzi susțin blamarea acestor cărți nu vedeau vreo problemă cu ele. Kamala Harris, actualul vicepreședinte democrat al SUA, de exemplu, marca public ziua de naștere a autorului în 2017, iar Barack Obama, cât timp a fost președinte, a organizat mai multe evenimente omagiind opera cunoscutului autor. Astăzi însă președintele democrat Biden a evitat să pronunțe numele autorului în aproape tradiționala proclamație anuală numită Read Across America Day. Un discurs pe care președintele SUA îl ține an de an, de ziua de naștere a scriitorului, în sprijinul încurajării copiilor de a citi cărți.
„De ce a făcut-o? Fiindcă Dr. Seuss este astăzi considerat rasist. Ceea ce părea o nebunie totală acum patru ani a devenit astăzi poziția oficială a Casei Albe“, spune popularul comentator Tucker Carlson. Scandalul provocat de „anularea“ lui Dr. Seuss a fost prezentat în presă, în general, drept o „enervare a celor de dreapta“ sau „a publicului conservator“. Un comentariu din ziarul de stânga britanic „The Guardian“ încearcă să justifice decizia Dr. Seuss Enterprises: „Întotdeauna merită să ne reexaminăm canonul literar și să ne întrebăm dacă valoarea culturală a unei cărți este mai mare decât potențialele daune pe care le-ar putea face. (…) Asta nu este nici cancel culture, nici cenzură. Este doar o decizie comercială luată de o echipă de experți care vor să păstreze moștenirea autorului și relevanța lui într-o vreme a schimbării. Nu orice merită să rămână în print“, scrie „The Guardian“.
Lumea nu pare a fi însă de aceeași părere. La numai câteva ore după „anulare“, cărțile semnate de Dr. Seuss au urcat imediat pe lista Top 10 al celor mai vândute cărți, iar dintre cele mai vândute 50 de titluri, 30 aparțin părintelui lui Grinch. La fel, cărțile puse la index de Dr. Seuss Enterprises au început să fie foarte căutate pe site-ul de licitații eBay. Numai că reprezentanții eBay au ieșit imediat public și au anunțat că vor interzice comercializarea pe această platformă a tuturor volumelor problematice și au anulat toate vânzările acestor cărți, invocând politica „materialelor ofensatoare referitor la ură și discriminare“. „Bine că vânzările Mein Kampf continuă fără probleme!“, a comentat unul dintre utilizatorii platformei.
Fiindcă, deși toată lumea se ferește să pronunțe cuvântul „cenzură“, Amazon.com, de exemplu, care controlează piața de carte din SUA, a început să elimine orice carte care nu se înregimentează politic de partea susținută de companie, mai precis cărțile care oferă puncte de vedere de dreapta sau conservatoare. Cum s-a întâmplat săptămâna trecută cu cartea When Harry Became Sally a filosofului american Ryan T. Anderson, care comentează actualele politici pro-trans. De aceea mulți văd ceva foarte grav în anularea cărților lui Dr. Seuss.
„Dar Dr. Seuss nu a fost un rasist“, spune Tucker Carlson. „Dr. Seuss a fost un predicator liberal. A fost un evanghelist împotriva bigoților. A scris un întreg raft de cărți contra rasismului și nu într-un mod foarte subtil. (…) Dar cei care văd în anularea lui Dr. Seuss o nouă dovadă a nebuniei culturii cancel, nu înțeleg cu adevărat ce se întâmplă. Anularea lui Dr. Seuss nu e o prostie. A fost premeditată. Dr. Seuss nu trebuie anulat fiindcă a fost rasist, ci tocmai pentru că NU a fost rasist. Cei care îl anulează vor, de fapt, să elimine un anume fel de cultură americană a mijlocului secolului XX, o cultură care se baza pe meritocrație, pe ignorarea raselor, pe superioritatea reușitelor individuale față de identitatea tribală. Toate acestea sunt valori liberale. Liberalilor moderni nu le place să li se amintească faptul că au crezut cândva în astfel de valori. Dacă copiii voștri vor citi cărțile lui Dr. Seuss, ei vor afla cât de diferită era această țară cu ceva timp în urmă, o țară în care oamenii încercau din răsputeri să nu se urască unii pe ceilalți.“
Actuala stare de fapt îi îngrijorează și pe mulți simpatizanți ai actualei stângi americane. „Să știți că așa îl realegeți pe Trump!“, își avertizează spectatorii realizatorul Jimmy Kimmel. „Anulați-l pe Dr. Seuss, anulați-l pe Abe Lincoln, topiți părțile rușinoase ale păpușii Mr. Potato Head și aruncați păpușile Muppets! Ăsta e drumul viitoarei victorii a lui Trump!“
În acest timp, nu toți vor să aplice noua „ortodoxie“. New York Public Library, de exemplu, ține să respecte Primul Amendament în ce privește cărțile cu probleme ale lui Theodor Geisel: „Nici una dintre bibliotecile publice din New York nu cenzurează cărțile”.
1 Trackback