Un baiat vrea sa stie, ghidus, daca e vreo legatura intre culoarea corail a sacoului in care a venit imbracat Serban si Ethernul pheminin, volumul pe care tocmai l-a publicat. Ramin paf si inima da sa-mi sara din piept, dar in citeva zile episodul mi se sterge din minte. Mai trec inca doi ani. Aprilie 2008. Iar Timisoara, iar Aula Magna. Conferinta Microsoft cu Gabriel Liiceanu. Vorbeste in fata a peste o mie de oameni despre calul negru al lui Platon. Adica despre tenebrele sufletului, despre dragostea-pasiune, despre ipocrizia lumii occidentale si despre drama individului sfisiat ca Ioan Voda intre clocotitoarea dorinta si asprimea dogmei crestine. Asteapta intrebari. De undeva din dreapta salii, un tinar cere microfonul si vorbeste senin, relaxat, vreme de 10 minute, despre cum vad Sfintii Parinti povestea. Nimeni nu-l intrerupe, toti il aplauda. Ramin masca si simt ca explodez ca un cocteil molotov facut din uluire, bucurie, ba chiar fala, desi nu stiu cine-i studentul. Intreb citeva zile in stinga si-n dreapta, dar cum nimeni nu-mi da nici un raspuns, intimplarea imi iese din cap. Pina cind, acum doua zile, Diana de la libraria Humanitas imi lamureste misterul: eroul din aula e un elev dintr-a XI-a, de la Pedagogic. L-a recunoscut la Caravana Gaudeamus din Piata Unirii, cind a luat premiul I la concursul de lectura „Mircea Nedelciu”, faza zonala. Deci asa.
Ma fac Sherlock Holmes si, in nici 24 de ore, dau de Ionut Catalin Blidar, il chem la „Orizont” si vorbim. Pret de 70 de minute il vad jucaus si uimit ca un copil, patimas ca un tinar, serios si cumpatat ca un adult, grav si intelept ca un batrin. Trecem ca un expres prin zeci de carti, de la Gulliver, care-i primul roman citit cap-coada in clasa I, la tonele de poezie mincate pe piine intre 10 si 12 ani (cu ochii tinta la T.S. Eliot), de la Sfintii Parinti, in care a ramas cufundat de la 13 ani, pina la marea proza europeana din secolul al XIX-lea. Vorbeste insufletit despre studiile lui Eugen Todoran, dar si despre volumele lui Stefan Bastovoi/Savatie, dar si despre cum face frazele Herta Muller. Ramin crucita, desi simt (si el recunoaste senin) ca n-are un program de lecturi literare. O face din pura placere, asa cum l-au invatat bunicul, dascal de romana in satul Racovita, mama, care-i invatatoare si bunatatea de profesoara Elena Jebelean. In schimb, filosofie, teologie, istoria ideilor citeste pe brinci, cu sistem. Povesteste despre toate astea firesc si modest, cu o imensa buna dispozitie. Nu se considera un caz de precocitate si nici nu crede ca ar trebui sa scriu asa despre el. Zice ca tinerii nu s-ar cuveni sa faca parada cu stiinta lor de carte, ca n-ar trebui sa vorbeasca cu emfaza si orgoliu despre ei. S-ar putea s-o dea in bara peste citiva ani. Si atunci? Sa lasam timpul sa cearna. „Nu va dati seama cit timp este?” Oh, ba da. Si simt ca, de Ziua internationala a hipertensiunii, ora cu Ionut a fost cit o pastila de Prestarium de 10 mg.