Volumul, care poarta subtitlul O viata noua intrerupta scurt (1907-1911), este consacrat perioadei activitatii dirijorale a compozitorului ce ar putea fi numita americana, fiindca ultimele simfonii, de la a 7-a la a 10-a si pina la Cintecul pamintului, au fost compuse in cursul vacantelor in Dolomiti si cintate in premiera la Praga sau Munchen. La Munchen a avut loc, in septembrie 1910, premiera mondiala a marii Simfonii a 8-a, sub bagheta lui Mahler, ale carei repetitii sint descrise cu lux de amanunte, si tot acolo, in noiembrie 1911, citeva luni dupa moartea compozitorului, a Cintecului pamintului, dirijat de Bruno Walter. William Ritter, cunoscut si pentru relatarile sale despre Romania epocii, si ale carui scrieri au fost publicate in anul 2000 de exegetul elvetian Claude Meylan, este unul dintre martorii citati copios de La Grange.
Muzicologul francez, care, fara exagerare, si-a dedicat viata lui Mahler, a publicat deja in 1973 primul volum al editiei engleze, urmat, din 1979 pina in 1984, de o versiune franceza, in trei masive volume, aparuta la Fayard. Informatia disponibila in arhive, ca si exegezele despre Mahler s-au inzecit intre timp, facind necesar un al patrulea volum al versiunii definitive si rescrierea integrala a celui dintii in limba engleza, ce va aparea probabil anul acesta.
In esenta, ceea ce aduce nou acest al patrulea volum este corespondenta dintre Alma Mahler si amantul ei, celebrul arhitect Walter Gropius (1883-1969), pastrata in arhiva Bauhaus de la Berlin si devenita accesibila doar in ultimii ani. Scrisul greu lizibil al Almei si interdictia fotocopierii epistolelor, ca si ciornele si copiile scrisorilor de dragoste, nedatate, ale lui Gropius explica in mare parte intirzierea acuzata de La Grange in publicarea volumului sau. Desigur, intrebarea este daca acest episod colateral din viata cuplului Mahler si documentele, citeva picante prin detaliile iubirii lor, merita atentia si spatiul tipografic pe care le-o acorda Le Grange. Raspunsul este in mare parte pozitiv in masura in care Alma – care a avut grija de regula sa-si distruga scrisorile intime, iar nu o data sa-si falsifice marturiile ulterioare – furnizeaza in aceasta corespondenta un adevarat jurnal al creatiei si psihologiei lui Mahler.
Episodul incepe in iunie 1910, in statiunea Tobelbad, nu departe de Graz, iar legatura va continua ascunsa pina la sfirsitul vietii lui Mahler. Nu fara un moment teribil de cumpana, in toiul creatiei celei de-a zecea simfonii, cind Gropius expediaza in mod deliberat o scrisoare de dragoste pe adresa lui Mahler, la Toblach, in locul adresei secrete de post-restant. Lucrurile se vor calma insa, iar Alma alege sa ramina alaturi de Mahler, deoarece, explica ea, „dragostea lui este atit de nesfirsita incit a ramine, in ciuda a tot ce s-a intimplat, inseamna pentru el viata, iar a-l parasi, moartea”. Partitura autograf a celei de-a zecea simfonii reflecta criza prin care trece, chinul omenesc suferit de Mahler, care noteaza pe ea, intre altele: Purgatoriul sau Infernul, iar pe schita unei miscarii Anuntul mortii.
Tinarul Gropius nu avea altceva de facut decit sa astepte si, in asteptare, sa recunoasca maretia rivalului sau de la al carui concert cu simfonia a 7-a, ii scria el Almei Mahler, s-a intors „epuizat, in agitatie… Ma simt confuz, ca un om care are nevoie de ceva sa se sprijine pentru a nu fi scos din cursa, sa nu fie indepartat de la propriile idealuri, ca un om care, surprinzator, paseste pe un teritoriu strain”. Strain ii si era…
*Henry-Louis de La Grange,
Gustave Mahler. Volume 4. A New Live Cut Short (1907-1911),
Oxford University Press, 2008, XVIII+1758 pp.