Nu stiu, e asa o chestie invizibila care pluteste in atmosfera, laolalta cu amestecul dintre ultimele adieri de aer curat si primele emisii de dioxid de carbon. Pina sa-mi dau seama in ce consta acel ceva, am auzit apa clocotind in ibric, asa ca a trebuit sa o las balta cu meditatiile crepusculare.
Am facut cafeaua, am deschis laptopul si mi-am aprins o noua tigara. Mai era pina sa vina autobuzul (cum banuiesc ca v-ati dat seama, acesta nu trece prin bucatarie pe la mine, ci doar foarte aproape de blocul meu; trebuia sa apara mama cu el). Si stind asa cu ochii pe hotnews.ro, aud de afara un hohot de plins. Parea al unui barbat, daca nu cumva era al vreunei Xene ori al unei femei cu voce cavernoasa, pentru ca fumeaza si bea mult. Apoi am auzit distinct o alta voce – de data asta sigur a unei femei: „Daca ma iubesti, cum zici, urca acum cu mine, in casa”. Am tulit-o la fereastra, spionind locul ca o tata. Din fiinta care bocea – statea cu fundul pe o bordura din spatele blocului – se vedeau doar picioarele. Dupa ciocate, mi-am dat seama ca vorbim de-un barbat. In fata lui, era o femeie de vreo treizeci de ani, care patrula agitata: „Hai sa nu facem circ. Hai inapoi in casa”. Ala bocea in continuare: „Cum m-ai putut minti atita vreme?”. „Dar ce, tu parca tu nu te-ai culcat cu altele?”, i-a raspuns calm femeia. Imi venea mie sa-i strig de la fereastra „Taci, te rog!”, dar m-am retras gindindu-ma ca nu se cade sa ma amestec in treaba lor. Pe scurt, cred ca era vorba cu aceeasi poveste din Taci, te rog! a lui Raymond Carver.
Ca un facut, a doua zi am avut prilejul sa asist la o alta scena parca desprinsa dintr-o alta povestire de-a lui Carver. S-a intimplat in sala de anestezie a unui spital din Iasi. Intrasem s-o vad pe mama, care astepta sa-i treaca anestezia. Pe patul din fata noastra, era un domn – in pijama arata doar ca un mosulica speriat –, care urma sa intre la operatie. L-am birfit pe soptite cu mama: „Mosul e rupt de spaima!”. Am revenit dupa citeva ceasuri si l-am gasit pe mosulica operat, leguma, privind pierdut in tavan, ancorat in perfuzii. Dupa o vreme, a intrat in camera o babuta de vreun metru cincizeci, cu o sacosa de plastic in mina. Si-a cautat sotul din ochi, s-a dus pina la patul lui, s-a ridicat pe virful picioarelor, i-a zimbit senin si l-a pupat pe nas. Dumnezeule, a fost atita tandrete in gestul ei, incit m-am gindit ca nici nu se poate sa incapa mai multa intr-o dragoste de o viata intreaga.
Asta ca sa ne dam seama „despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.