Continuăm îndrăgitul nostru Jurnal inedit.
Luni, 6 decembrie
Doi am avut și noi: Eminescu și Caragiale. Unul a ajuns la nebuni, unde a și murit, celălalt, spre a se pune la adăpost de ai noștri, a fugit din țara natală, a luat calea exilului, unde s-a și săvârșit. Și ca să fie totul și mai trist, astăzi Eminescu și Caragiale au prin buzunare mai mult lichelele.
Și-a pus Șoșoacă botniță. Dar e de înțeles, bine că se reprimă sărăcuța, că te uiți la prim-ministru, vezi atâta osânză, că avem general-prim-ministru rumen, tot numai slană, carne macră fără os, bine făcut, general prim-ministru-osânză, nu așa, un țâr, un ăla, te mai trece și tăcerea mieilor, ce să faci? Cum ziceam, bine că deocamdată mănâncă altceva și n-a început Șoșoaca să și muște din dânșii și din dânsele.
Să dea Domnul
(de Gică Hagi, regele)
Să dea Domnul
să ajungem mari
iară
să fim pe aia!
să ne dea și
să fie!
dar să nu cumva să…
ușor, ușor
să mergem
pe alta…
O notă de acum un an: România e acel loc unde Evita-Asereje-Pandele, după ce a lăsat capitala-n budă, se alege astăzi senatoare. Doamne, cât îmi e de dor de Incitatus al lui Caligula.
Duminică, 5 decembrie
Explozia de euforie din „Vino, nene, să te pup!“, auzită când și când prin bodegile orașului, e cel mai frumos omagiu care i se tot aduce lui Caragiale și, dacă mă întrebați pe mine, un monument mai înalt și mai durabil decât cel din fața Teatrului Național.
Căci, vai, nu de prostia din România mă înspăimânt, ci de nemărginirea ei.
Acum trei ani, făcând imprudența să mă întorc de la New York printre vlahi, notam: „Aș vrea să îi dedic, pe această cale, Americii frumoasele versuri scrise de poetul comunist Mihai Beniuc: Iubito, nu mai suntem tineri/ la tine-i joi, la mine-i vineri“.
Patru ani fără ultimul șef de stat român de care nu mi-a fost scârbă: Regele Mihai.
Joi, 2 decembrie
Am vizitat astăzi muzeul KGB din Praga, așa am considerat, mă interesa cum și-au tot băgat rușii coada în Cehoslovacia, ca aspect. Și, cum vizitam, în incintă am dat peste cel mai nebun ghid pe care l-am întâlnit în lunga mea viață de călător, un rus minion și chel, cu un obraz spintecat, care ar fi putut fi un excelent actor de comedii. Totodată, un mare iubitor de arme, atât albe, cât și de foc, otrăvuri și diferite instrumente de tortură. Un om potrivit la locul potrivit – mai rar găsești. Își împlinise Legenda Personală, vorba lui Coelho. Recomand. 5/5. Ne-a arătat și cuțitul cu care bunicul dumnealui obișnuia să vâneze, tranșase cu dânsul deopotrivă lupi și naziști. Nu l-a spălat niciodată, să nu se ducă sângele de nazist, zicea. 49 de omoruri comisese ta-su’ mare cu cuțitul respectiv. Sau, cel puțin, așa zicea rusul.
Miercuri, 1 decembrie
Sunt la Praga, am ales să sărbătoresc departe de vlahi ziua națională a țării natale. Așa, cum spuneam, în fiecare zi mai aflu ceva nou, p-asta n-o știam, ce chestie. Astăzi mi-a fost dat să aflu că nebunul meu preferat din secolul XX, domnul Salvador Dalí, a mai avut un frate pe care îl chemase tot Salvador Dalí, dar care s-a săvârșit la frageda vârstă de doi ani, înainte să se nască al doilea Salvador Dalí, care era încredințat că este reîncarnarea fratelui său. Dar nu asta e chestia. Lui Dalí îi plăcea să facă bani și să cheltuie, lua zece mii de dolari pe minutul de publicitate. Și cum făcu el niște parale bune, îi și luă doamnei Gala, consoarta, un castel în Girona, să stea în el. Dar nici doamna Gala nu era chiar așa, lipsită de excentricitate, și a acceptat să primească acest castel cu o condiție: să nu vină Salvador Dalí peste ea în vizită decât cu permisiunea ei scrisă. Și așa au făcut. Doamna Gala locuia acolo peste vară și dacă voia să vină și Salvador Dalí făcea cerere scrisă și uneori i se și aproba.
Să nu mai râdeți de bulgari, prieteni dragi. Măcar bulgarii sărbătoresc ziua națională primăvara, pe 3 martie (tot atunci, când cu bulgarii, e și ziua lui Iliescu). Dau jos izmenele și celebrează, nu ca noi.