Cu bune, cu rele și cu din alea intermediare de nu știi în ce categorie să le incluzi, anul calendaristic și aș putea spune că și cel publicistic se apropie de final. Parcă și tiparnița este un pic obosită, iar tastele laptopului sunt mai adâncite decât erau în ianuarie. Chiar sunt curios dacă mai funcționează tasta enter.
Da, se pare că funcționează. Bun, ce faci cu spațiul alocat de către redacție în ultimul număr al anului? Există riscul ca lăudând ceva sau pe cineva să superi pe alții și să-i prindă anul nou cu glanda acutizată. Spre exemplu, nu pot să spun cât de bun mi se pare volumul de debut poetic numit eu, domnul ciorogar vasile al lui Vasile Ciorogar, deși mi se pare excelent și îl recomand cu drag persoanelor dezbrăcate de preconcepții. Fiindcă este posibil să sară în sus, dărâmând masa și împrăștiind maioneză prin toată pizzeria lui, Sorin Poclitaru. Că de ce nu îl iubesc doar pe el. Sau, de ce nu, Editura Polirom să se supere că zic ceva despre o carte scoasă de o altă editură.
Aș putea încerca să laud piesa de teatru Titanicul, montată la Teatrul Matei Vișniec din Suceava de către promițătorul regizor Cosmin Panaite, după un text scris de Florin Lăzărescu. Un soi de teatru horror care prezintă aspecte din viața cotidiană a unei familii normale de vampiri moldoveni. Dar ce mă fac dacă mă sună Florin și-mi spune că nu-i convine să laud un text al lui mai vechi, atât timp cât el își promovează noua carte Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, apărută la Editura Polirom cu care deja am scris că nu vreau să mă pun rău. Stai, că riscurile ar fi și mai mari, fiindcă m-ar putea suna și Lucian Dan Teodorovici, față de care am o obligație morală din ziua în care, prin 2004, împreună cu Florin, mi-a propus să scriu în cadrul „Suplimentului“. Că dacă scriu ceva de bine despre unul, e musai să zic și despre celălalt.
Nu pot nici să îmi exprim admirația față de sculpturile lui Titus Ivan. Să spun cât de mult mi-ar plăcea să văd în holul Muzeului Național al Literaturii Române din Iași un bust al lui Emil Brumaru, realizat de Titus din lemn de portocal. N-am cum, fiindcă unii oameni ar putea interpreta asta ca pe o eludare a muncii și talentului lui Felix Aftene, care este și un extraordinar pictor și care, țineți-vă bine, a realizat cele 16 picturi din cartea Mustața lui Dali și alte culori scrisă de Lucian Dan Teodorovici, care este și manager al respectivului muzeu. Iar ca să închei cercul, vă anunț că da, cartea asta este scoasă tot de Editura Polirom, cu care nu vreau să mă pun rău.
Prefer să vă anunț că am zugrăvit camera soacră-mii.