Se spune că violența intervine atunci când, în cadrul unei dispute, s-au consumat toate argumentele fără ca cineva să lase capul în jos, recunoscându-se învins. Despre consens nu are rost să vorbim, fiindcă eu nu cred în adevăruri aflate la mijloc. Acelea se numesc compromisuri. Eu vin cu adevărul meu, tu cu al tău și la final are dreptate cel cu nasul rămas întreg.
Totuși, cele mai multe dispute nu ajung la pumni, fiindcă strămoșii noștri au găsit o cale de a ne proteja. Au inventat proverbele. Apoi le-au rostogolit prin timp, ajungând să aibă valoare de truism. Dacă rostești proverbul fix atunci când rivalul se pregătește să te pocnească, s-a dezamorsat conflictul. Îi spui că fără foc nu iese fum și totul se relaxează. Eventual contracarează și el cu cine sapă groapa altuia, dar ideea este că, odată intrați în această zonă, nu mai pot fi negate afirmațiile niciunuia, fiindcă ele sunt de secole unanim acceptate și înțelese.
Există însă situații în care cineva folosește disputa doar ca pretext pentru a isca bătaia. Nu-și dorește aplanare sau consens, motiv pentru care, în loc să apeleze la un proverb, scoate pe gură un blestem.
Dacă îți spune arde-te-ar focul să te ardă, imediat creierul îți creează o imagine care transpune mot-a-mot această urare malițioasă și ajungi să vezi bătaia cu omul ca singura cale de a scăpa de focurile iadului. Atenție, chiar și în cazul blestemelor mă refer doar la cele unanim acceptate și înțelese.
În ultima vreme am întâlnit destul de des, folosită drept comentariu al unor oameni foarte supărați pe ceea ce citeau pe Facebook, expresia oarba după voi, uneori scrisă cu litere mari sau întărită la final cu un amin. Ca să nu spun că uneori începe cu ptiu, onomatopee despre care toți lingviștii știu că introduce propoziția blestemativă. Problema este că nu am găsit nicăieri explicația sensului acestui ciudat blestem.
Adică probabil că ar trebui să fiu terifiat dacă cineva mi-ar spune ptiu, oarba după tine amin, însă nu reușesc să înțeleg ce anume aș păți. Am întors expresia pe toate părțile și singura explicație rezonabilă este că acest blestem exploatează fricile copilăriei, când jucam baba oarba și fugeam prin toată casa, țipând îngrozitor.
Sunt mulți oameni supărați care își doresc ca alți oameni să fie urmăriți și prinși de baba oarba. Da, din păcate s-a ajuns aici. Încep să cred că noi, umanitatea, nu mai avem scăpare. Prea multă ură. Prea vă place să săpați groapa altuia. Noroc că nu mor caii când vor câinii.