Lovi taburetul cu piciorul, acesta se prabusi mai incolo, la fel si cosul de nuiele, lasind sa atirne celalalt capat al fringhiei. Il prinse cu ambele miini si trase cu putere. Tare ca o coarda de alpinism. Urca, folosindu-se de muschii bratelor. Disparu in cer.
De la umbra cortului, baiatul care urmarea scena sari, uluit, in picioare. Privi in sus pina ce ii dadura lacrimile, dar nici urma de cel care se inaltase. La prima atingere, fringhia cazu moale, alaturi. „Cum naiba?!”, se minuna el.
Chiar atunci, trecu directorul circului. „Bai, cum naiba casti tu gura degeaba pe-aici?
Mai bine ai duce elefantul, de reclama, la plimbare.” Elefantul nu adormise bine, cind se trezi pocnit cu o creanga pe spate. Abia se ridica in picioare si fu minat in afara circului. La inceput, se sperie putin. Merse pe linga gardul viu, cu un aer de ciine vagabond. Apoi se obisnui si pasi tantos mai departe, rupind cu trompa frunze de prin copaci. In jurul lui, roiau copiii.
Batrinul venea de la piata, de unde cumparase oua proaspete, cind se lovi nas in nas cu un elefant. Habar n-avea ca-n oras venise circul. In prima faza, mosul era sa faca stop cardiac. Scuipa in sin si o rupse la fuga, nauc, prin mijlocul strazii. Oprea masinile, fluturind punga cu oua. Soferul fluiera in ritmul muzicii. Mai era putin pina acasa. Se apleca sa schimbe caseta, cind ii taie calea, razant, un mosulet care alerga cu o punga de oua in mina. „Cum naiba?!”, isi zise el, frinind brusc. Masina ii scapa de sub control, il izbi pe politaiul din intersectie si isi sfirsi drumul intr-un pom.
Sergentul se gindea sa-si dea demisia din politie. Decit asa munca, mai bine somer! Auzi zgomot in spate, se intoarse, pentru o clipa vazu, in departare, un elefant, si, in apropiere, o masina care l-a izbit. Se rostogoli de citeva ori pe caldarim, dar se ridica nevatamat. Isi misca oasele si nu simti nimic rupt. Pleca impleticindu-se, o lua printre blocuri pina la o banca pe care sa-si traga sufletul. Acolo statea o domnisoara care frunzarea un ziar. „Cum naiba?!”, o intreba politaiul.
O domnisoara se aseza pe o banca pentru a-si citi, in liniste, horoscopul. Dar iata ca se apropie un politai, leganindu-se. Probabil beat. A biiguit ceva si doamnisoara a inceput sa-l pocneasca cu poseta peste cap. „Cum naiba indraznesti sa te dai la mine?”
Pe masa din balcon, scriitorul incepuse sa lucreze la o povestire. Una despre un iluzionist lipsit de inspiratie. De sub fereastra au inceput sa se auda tipete. O domnisoara batea un politai. Harmalaie. In conditiile astea, cum naiba sa mai scrie?