Studierea uriașei colecții de cărți a fostului dictator sovietic ar putea da indicii despre felul în care ideile i-au influențat gândirea politică, arată noua carte Stalin’s Library: A Dictator and His Books, a lui Geoffrey Roberts, istoric britanic de la University College Cork, specialist în cel de-al Doilea Război Mondial.
Roberts, autor și al apreciatului volum Stalin’s Wars, nu este primul pasionat de această chestiune, chiar el spune că mulți alții au cercetat înaintea lui ceea ce a mai rămas din vasta bibliotecă a lui Stalin, sperând să găsească indicii despre adevărata natură a dictatorului sau „cheia înțelegerii caracterului care a dus la monstruozitatea regimului său“. „Urmărind felul în care Stalin a citit, putem întrezări lumea așa cum se vedea prin ochii lui. Poate nu îi vom putea citi în adâncul sufletului, dar apucăm măcar să vedem prin ochelarii lui“, spune Roberts.
„Multe decenii după moartea sa, în 1953, sursele fragmentare aflate la dispoziția cercetătorilor au făcut greu de descifrat enigma Stalin“, scrie „Financial Times“. „A fost el doar tiranul monstruos descris de Hrușciov în discursul secret din 1956? A fost el mediocritatea intelectuală portretizată de Lev Troțki în biografia Stalin, publicată postum?“ Abia după ce arhivele au fost deschise, în urma reformelor lui Gorbaciov și a colapsului URSS, s-au aflat mai multe lucruri, inclusiv că Stalin a deținut o bibliotecă vastă ce conținea 25.000 de volume, periodice și pamflete, inclusiv peste 400 de texte marcate și adnotate personal de dictator. Este colecția studiată de Roberts.
Stalin era un cititor vorace, care își stabilise o cotă zilnică de 3-500 de pagini citite, iar atacul cerebral fatal l-a surprins în bibliotecă, înconjurat de mormane de cărți. Făcea multe note cu creioane de diverse culori, subliniind pasaje sau, uneori, aprecieri ce mergeau de „de acord“, „bun“, la „ha ha“, „prostii“ sau „pe naiba!“. Era extrem de iritat, spune Roberts, când dădea peste greșeli gramaticale, pe care le corecta cu un creion roșu. Stalin admira scriitorii, care, în opinia lui (exprimată la un congres în 1934), trebuie să fie „ingineri ai sufletului uman, ingineri ai literaturii, care să construiască spiritul uman“. Numai că, arată istoricul britanic, a scris „frustrant“ de puțin despre părerile proprii legate de cărțile citite. Uriașa lui colecție de volume de clasici ruși și internaționali s-a pierdut după moartea sa. Deci părerile lui despre Dostoievski, de exemplu, pot fi presupuse doar din remarcile ocazionale făcute apropiaților, care își amintesc că, în opinia lui Stalin, celebrul scriitor ar fi fost mai degrabă o proastă influență asupra tinerilor sovietici.
Din cărțile care mai există în colecție se poate deduce că Stalin era foarte interesat de istorie, despre „lecțiile regimului țarist“, mai ales de domniile lui Ivan cel Groaznic, Petru I și Ecaterina cea Mare. Multe alte cărți se referă la marxism și pare să fi fost foarte entuziasmat de scrierile lui Lenin.
Cum Stalin n-a lăsat nici memorii, nici jurnal personal, notele înscrise pe marginile cărților citite ar putea fi investite cu o semnificație mai importantă decât ar trebui, este de părere profesorul Roberts. El , scrie „Financial Times“, trage concluzia că Stalin nu a fost un gânditor original și subtil, ci „un simplificator genial, clarificator și popularizator… Era înainte de toate un bolșevic și abia pe urmă un intelectual“.
Pe de altă parte, un articol din „The Guardian“ deplânge faptul că, în cartea sa, Geoffrey Roberts se concentrează prea puțin asupra celor 1.500 de scriitori care au pierit în timpul domniei lui Stalin, cifră care apare în volului The KGB’s Literary Archive al lui Vitali Șentalinski.