Bunica mea, probabil asemenea bunicilor multora dintre dumneavoastra, este o femeie extrem de dedicata credintei crestine, judecind de multe ori ceea ce se intimpla in jur prin prisma celor anuntate in Biblie de Ioan Teologul. Si, in functie de judecata ei, am ajuns la rindu-mi sa observ ca presa noastra functioneaza in etape bine definite. De exemplu, acum, presa romaneasca se afla in etapa a doua, cea in care cupa miniei se varsa in mare, iar marea devine spurcata.
E vorba despre Marea Neagra, fireste, subiect care a acaparat presa in ultimele zile, iar daca „spurcarea” ei se produce cu materiale diferite decit cele anuntate in Biblie, asta este doar o chestiune tehnica. Urmeaza insa a treia cupa, cea in care spurcarea va afecta riurile si izvoarele – va amintiti cumva ca asta s-a intimplat si vara trecuta? Eu imi amintesc, pentru ca am primit un telefon de la bunica, in timp ce toate televiziunile se concentrau asupra faptului ca, din cauza caldurii, in multe localitati din tara apa a devenit rosie si nepotabila, fireste. Ah, a patra cupa… E cea a arsitei. A fost varsata, bineinteles, vara trecuta, dar va reveni si anul acesta. Si tot asa.
V-as ruga, la acest moment al textului, sa nu zimbiti condescendent catre credintele sau superstitiile bunicii mele, intrucit va garantez ca nu ele sint subiectul comentariului de fata. In fapt, ele reprezinta doar expresia unei stari pe care mass media o induce, constient sau nu, unei bune parti a consumatorilor. Si, pentru ca spatiul este restrins, o sa ma grabesc sa iau ca exemplu o alta tendinta a presei romanesti din chiar momentul de fata – sigur, iesim din zona cupelor miniei, dar nicidecum din cea a semnelor oferite noua de Ioan Teologul, caci Babilonul apocaliptic e prezent si aici.
De ceva vreme, dupa ce cazul austriacului Josef Fritzl, care si-a sechestrat si violat fiica timp de 24 de ani, a creat o nebunie in presa europeana, ziaristii nostri au inceput o goana nebuna pentru a demonstra ca tot noi raminem primii la atrocitati, parca invidiosi ca austriecii au reusit sa ia, pentru scurta vreme, prim-planul. Rapid, au aparut pe firmament atrocitatile mioritice: o fetita de 11 ani violata de un var si lasata insarcinata, o alta fetita de aceeasi virsta violata de tatal ei, un bebelus de sase luni ajuns in stare de ebrietate la spital etc. etc. Cu toate acestea, inca n-am reusit sa aratam lumii ca sintem mai prosti, mai idioti, mai mizerabili din punct de vedere moral decit austriecii. Dar exista sperante, vara e lunga, poate vom reusi intr-un final.
Nu vreau sa spun prin cele de fata ca presa n-ar trebui sa relateze asemenea cazuri. Remarca mea se refera insa la aglomerarea lor, pe ratiuni de trend, intr-o perioada scurta de timp, aglomerare care da senzatia unei disperari a presei, in intregul ei, de a ne convinge pe noi, consumatorii, ca lucrurile nu pot fi mai rele decit sint. In zilele caniculare, presa ne asalteaza nu numai cu relatari ale lesinurilor de pe strada, ci si cu statistici mondiale care demonstreaza clar ca, in citiva ani, lumea se va topi. In perioadele ploioase, sint citati diversi cercetatori anonimi de pe mapamond care ne asigura ca se apropie, intr-un fel sau altul, un nou potop. Daca undeva se produce un cutremur devastator, apar imediat la televiziuni zeci de „cutremurologi” care ne spun ca, implacabil, foarte curind, si pe noi ne paste un dezastru asemanator. Iar daca intr-un colt de lume un ticalos isi violeaza fiica, presa creeaza rapid senzatia ca desfrinata cea mare e printre noi, pentru ca in mai toate ziarele si la mai toate televiziunile vei gasi imediat sute si sute de alte cazuri asemanatoare.
Acest text nu se vrea moralist. Ci, pur si simplu, se vrea a fi un indemn pentru toti cei care, asemenea bunicii mele, se ghideaza dupa ceea ce se scrie in presa, racordindu-si starile de spirit la viziunile apocaliptice pe care mass media le creeaza uneori. Lor as vrea sa le amintesc ca e vara, vin concediile si merita sa ne despartim putin, macar pentru o vreme, de presiunile la care sintem supusi inclusiv de catre presa. Eu indraznesc sa plec pentru aproape doua saptamini si am oaresce sperante ca, atunci cind voi reveni, voi gasi redactia „Suplimentului” intacta si pe dumneavoastra, dragi cititori, in cea mai buna stare de spirit. Concedii placute…