Greu de știut dacă Francis Ford Coppola când a regizat, în urmă cu cinci decenii capodopera Nașul și-a imaginat că a creat un film cu o influență uriașă nu numai asupra cinematografiei, ci și asupra societății americane.
Inițial, mafioții nu au privit cu ochi buni o adaptare a romanului lui Mario Puzo. Chiar înainte de începerea filmărilor, Joseph Colombo, șeful clanului new-yorkez Colombo, s-a întâlnit, ca din partea Italian American Civil Rights League, cu producătorul Al Ruddy și a reușit să obțină scoaterea termenului „Mafia“ din scenariu. După lansarea cu mare succes a filmului, mafioții au constatat că n-au avut de ce să își facă griji. Dimpotrivă, filmul lui Coppola le-a făcut mai mult bine decât rău.
Mafioților le-a plăcut foarte mult Nașul. Mulți dintre ei nici n-au crezut că Puzo și-a scris romanul fără surse în interiorul „organizației“. „Nu, cineva sigur l-a ajutat. A prins exact atmosfera, felul în care vorbesc personajele“, spunea, la un moment dat, Salvatore „Sammy the Bull“ Gravano, cunoscut underboss al clanului Gambino. Mai mult, Nașul a avut un impact direct asupra activității Mafiei americane.
Se pare, astfel, că filmul lui Coppola s-a dovedit o unealtă de recrutare redutabilă în rândurile Mafiei. Imaginea acestor clanuri reflectată (în film) din propriul lor punct de vedere, nu din cel al forțelor de ordine, a făcut ca pentru mulți italo-americani Mafia să fie nu numai frecventabilă, ci chiar atrăgătoare, iar pe mulți i-a făcut să fie mândri de „moștenirea lor culturală“. Imaginea aceasta a unei lumi interlope bazată pe loialitate și tradiție, imaginea onorabilă a lui Don Corleone, a avut un impact foarte mare asupra multora. De exemplu, Dominick Montigleo, fost mafiot reformat din clanul Gambino, s-a alăturat Mafiei imediat după ce a văzut filmul, în primăvara lui 1972.
Din alt punct de vedere, Nașul a reușit să schimbe chiar percepția mafioților despre ei înșiși. Dacă, înainte, erau adepții unei anume discreții, membrii Cosa Nostra, cărora începuse să le placă atenția ce li se acorda, au preferat, după Nașul, să se comporte și să se prezinte în public așa cum văzuseră în film. Unii chiar își alegeau costume în stilul anilor ’50, alții încercau să îl copie pe Marlon Brando. Replici celebre din film au fost adoptate în „lexiconul“ mafioților: „să scoatem saltelele“, „o ofertă de nerefuzat“, „a dormi cu peștii“ etc. În 2008 chiar, mafioții i-au lăsat unui brutar, care nu voia să plătească taxa de protecție, capul tăiat al unui cal, copiind exact o scenă din film.
„Pe măsură ce viața imita tot mai mult arta“, scrie o publicație americană, „Nașul a devenit nu numai felul în care publicul vedea Mafia, ci chiar felul în care mafioții au început să se vadă pe ei înșiși, iar mafioții aspiranți au luat filmul drept un manual, mai degrabă decât un avertisment“. Un fost ofițer de poliție din Pennsylvania, de exemplu, spune că în casa fiecărui mafiot în care a făcut percheziție a găsit cele trei filme din seria Nașul, iar în casa unui boss, în 2012, a dat chiar peste un bust al actorului Al Pacino.
De fapt, Nașul nu numai că a revigorat imaginea unei organizații criminale; privind-o printr-un filtru plin de nuanțe, filmul a curățat-o de imaginea ei exclusiv negativă, așa cum fusese reprezentată până atunci în cultura populară. Mafiotul, îmbogățit acum și cu o alură de justițiar, ajungea de pe raftul strict rezervat personajelor negative la un statut comparabil cu cel al cowboy-ilor, detectivilor și supereroilor caracteristici culturii populare americane. Iar Mafia a trecut de la o organizație aflată într-o criză profundă la începutul anilor ’70 la ceva mult mai frecventabil, cel puțin din punct de vedere pop-cultural.
De asemenea, filmul lui Coppola a devenit modelul și referința supremă a filmului cu gangsteri și toate producțiile care au urmat, de la Goodfellas și Scarface la Clanul Soprano, au fost silite să se definească în relație cu acest model. Nașul însă rămâne referința supremă.
„I-a făcut pe gangsteri să apară drept oameni de onoare, în loc de ceea ce erau în realitate, adică ucigași fără onoare“, explică ziaristul Jerry Capeci, fostul specialist în Mafie al ziarului „New York Daily News“ și editor al site-ului www.ganglandnews.com. „Filmul a făcut atractivă intrarea în rândurile Mafiei pentru tinerii italo-americani. Iar gangsterilor le-au plăcut întotdeauna filmele cu gangsteri. Le place chiar filmul lui Martin Scorsese, Goodfellas, care îi prezintă într-o lumină mult mai apropiată de realitate.“ Gangsterilor le-a plăcut mult și Clanul Soprano, așa cum s-a auzit pe înregistrările FBI ale unor conversații dintre membrii familiei DeCavalcante. „Adică ăștia suntem noi?“, se întreba unul dintre mafioți.
Italo-americanii se plâng și astăzi (conform revistei „Italics Magazine“) de imaginea de gangsteri pe care filmul lui Coppola le-a asigurat-o. Dar, pe de altă parte, Nașul rămâne extrem de popular. Relansat recent, limitat, la cinema, la aniversarea a 50 de ani de la premieră, a reușit să realizeze încasări mai mari decât celelalte filme de la cinema.