Pe 9 martie dirijorul Andrei Boreiko, directorul artistic al Orchestrei Filarmonice din Varșovia, posta pe Facebook o fotografie cu șase persoane care trec granița Ucrainei cu Polonia într-un microbuz. Domnul în vârstă care salută obosit de pe ultimul rând de scaune e unul dintre cei mai mari compozitori ucraineni în viață. Împreună cu el sunt fiica și nepoata, alături de un jurnalist de la Deutsche Welle. Prin Alexei Lubimov, pianist ucrainean stabilit la Berlin, cu toții au reușit să-l evacueze din Kiev pe cel considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai timpului nostru. Valentin Silvestrov s-a lăsat cu greu convins să plece din orașul în care s-a născut în 1937, acum 84 de ani.
© Andrey Boreyko
Rugăciune pentru Ucraina
E lucrarea pentru care numele lui Valentin Silvestrov e astăzi pe toate buzele. În acest martie însângerat pentru ucraineni, muzica sa se cântă peste tot în lume, la Filarmonica din Cluj, la Bozar cu românul Cristian Măcelaru la pupitrul National de France, la Bamberg și Filarmonica din Berlin și la Metropolitan Opera din New York. Ruso-polonezul Andrei Boreiko, unul dintre artizanii salvării lui Silvestrov din Kiev, a dirijat-o pe 3 martie în Cehia, la Ostrava, într-un simfonic cu Filarmonica Janáček dedicat poporului ucrainean. El spune despre Rugăciune pentru Ucraina: Este de fapt un imn către secolul 21, către mileniul al treilea. Această lucrare a fost scrisă cu gândul la viitorul nostru comun, cu speranța că în secolul 21 vom fi cu toții fericiți și sănătoși, vom avea o viață mai bună și ne vom iubi mai mult. Această lucrare este un simbol al credinței în viitorul omenirii.
https://www.youtube.com/watch?v=ZYUCv0vtbh4
Pentru libertatea noastră și a voastră
Valentin Silvestrov și-a scris rugăciunea în 2014, un an greu pentru toți ucrainenii. În timpul Euromaidanului, mișcarea de protest din Piața Independenței din Kiev, compozitorul s-a amestecat în mulțimea manifestanților. Ascultându-i cântând în cor „Ще не вмерла Україна“, Ucraina nu e moartă, a fost inspirat să compună câteva versiuni ale acestui cântec patriotic scris de preotul Mihailo Verbițki în 1863 și care a devenit, pentru scurt timp în 1917, apoi din nou în 1992, imnul național ucrainean. A explicat într-un interviu cu jurnalistul David Sanson, redactorul-șef al revistei „Clasica“ în 2015: „Când am auzit oamenii cântând, am încercat să-mi compun propriile imnuri, pe aceleași cuvinte. Aceste piese sunt complet inspirate din aceste evenimente tragice, sunt ca o flacără care izvorăște din acest foc. Nu sunt doar imnuri, ci și o Lacrimosa, un Agnus Dei, în amintirea manifestanților uciși“. În anul scrierii lor, compozitorul și-a dedicat lucrarea Diptic, pe versurile lui Taras Șevcenko, memoriei primului om ucis prin împușcare în timpul protestului de la Euromaidan, studentul de origine armeană Serghei Nigoian.
Tot în 2014 a fost unul dintre inițiatorii principali ai scrisorii deschise a intelighenției ucrainene către prietenii ruși, cu trimitere la sloganul foarte popular „За вашу и нашу свободу“, „Pentru libertatea noastră și a voastră“, din timpul mișcării dizidente din Piața Roșie în august ’68, în sprijinul Primăverii de la Praga. Mai mult, într-un interviu pentru „День“, cotidianul kievean „Ziua“, Silvestrov își exprima indignarea față de anexarea Crimeii: „Cred că Putin este pur și simplu nebun!“.
Poziția sa dezvăluie tensiunile și complexitatea situației – dar între „fața politică a Rusiei“, despre care spune că este „în întregime acoperită de excremente“, și „fața sa autentică“: „Ceaikovski, Lermontov, Tolstoi, Dostoievski și Sfânta Biserică Ortodoxă“, comparând situația din Crimeea astfel: „Inviți o cunoștință la tine acasă ca oaspete, îl pui într-unul din dormitoarele tale și apoi el te dă afară din apartament“.
La 8 ani distanță, compozitorul ucrainean, un adversar declarat al lui Vladimir Putin, se întreabă pe 16 martie 2022 într-un interviu pentru Deutsche Welle intitulat Ce faceți voi, diavolii de la Kremlin?: „Ceea ce se întâmplă acum este Maidanul de o mie de ori mai mare. Mă refer la bombardarea Maidanului, ultima zi. Până la urmă, au murit acolo tineri, atât ruși, cât și ucraineni, toți neînarmați. Și acum întreaga Ucraină și întreaga lume devin Maidanul. Maidan era o versiune de cameră, un fel de trio sau duet. Și acum este o versiune orchestrală. […] Putin este un terorist ca Bin Laden, doar de o mie de ori mai puternic. Ar trebui să-l clasifice drept terorist internațional și să-l pună pe lista de urmăriți. Da, Petru cel Mare a deschis fereastra spre Europa. Și prin acea fereastră veneau poezie, filosofie, muzică și literatură. Acum Putin s-a dus și și-a băgat fundul prin geamul acela. Un fund cu un buton nuclear roșu. Dar acest fund nu este fața Rusiei. Fața Rusiei este cultura rusă“.
https://www.youtube.com/watch?v=SYhvglIa2T0
O muzică ce trebuie ascultată
Dacă vrei să-l cunoști pe Valentin Silvestrov trebuie să-i asculți muzica. Și ar fi bine să începi, mai ales în aceste zile ale delirului criminal putinist din Ucraina, cu delicatele Bagatele pentru pian, mici moments musicaux extrem de pătrunzătoare în simplitatea lor, într-un fel de limb între improvizație și compoziție, un amestec neobișnuit de armonie tonală, cu sonorități populare, chiar de jazz, de tentă minimalistă. E o muzică puternică. Nu degeaba Arvo Pärt l-a numit pe ucraineanul Valentin Silvestrov „unul dintre cei mai mari compozitori ai timpului nostru“. Este, de asemenea, unul dintre cei cu adevărat originali; deși o figură de frunte în avangarda fostei Uniuni Sovietice a anilor ’60, Silvestrov a ajuns să realizeze că „cea mai importantă lecție a avangardei a fost să fii liber de toate ideile preconcepute – în special cele ale avangardei. Muzica este încă un cântec, chiar dacă nu se poate cânta literalmente: nu e o filosofie, nu e o viziune asupra lumii. E, înainte de toate, o cântare, un cântec pe care lumea îl cântă despre sine. E mărturia muzicală a vieții“, crede despre arta sunetelor compozitorul care iubește să scrie mai ales pentru pian, dar a cărui creație numără și multă muzică de cameră, alături de nouă simfonii.
După Bagatele pentru pian aș recomanda Simfonia nr. 7, întrupare a naturii duale a lui Silvestrov, între angoasă și tristețe, și Ode to a Nightingale, o magistrală punere pe note a reflecției deloc sentimentale din poemul lui Keats despre condiția umană și moarte.
Postmodernismul poate fi și melancolia că timpul și cultura noastră trec. Stilul enigmatic și blând al lui Valentin Silvestrov e circumscris postmodernismului, iar creația sa a evoluat în timp la ceea ce Silvestrov numește „meta-muzică“, un cod prin care compozitorul își vede lucrările ca un fel de „code“ ale istoriei muzicale, pentru că „sunt posibile tot mai puține texte care… încep de la început. Eu nu scriu muzică nouă. Muzica mea este un răspuns și un ecou a ceea ce există deja“. Și, deși poate suna doar ca un corolar al acestei filosofii, punctul final al unei astfel de muzici nu poate fi decât tăcerea pe care războiul o așterne inevitabil peste orice partitură.
https://www.youtube.com/watch?v=cYMpq9V0Z7c
Ajuns la Berlin de la Kiev pe 10 martie 2022, după o călătorie istovitoare de trei zile, Valentin Silvestrov se așază la pian și cântă o muzică melancolică. A compus-o în timp ce era în tren și microbuz, în timp ce aștepta la graniță. După interpretarea aceste lucrări numite Старовинна пісня, Cântec vechi, le va spune prietenilor săi: „E ciudat, toate aceste zile au fost atât de înfricoșătoare, dar în capul meu a fost tot timpul o muzică foarte liniștită“.
https://www.youtube.com/watch?v=wId3mU3Av0E
Mai multă muzică de Valentin Silvestrov: https://open.spotify.com/playlist/7z8Wrbf50lecAOPPhaAbI0
FOTO: © Serghei Bukovski