Primăvara nu vine când spune calendarul. Ea este o doamnă capricioasă, care uneori petrece încă două-trei săptămâni dându-și cu fard în oglinda unui lac înghețat, iar alteori își scutură pletele din care cad ghiocei și urzici răutăcioase încă de la jumatea lui făurar.
Locuind la casă, am reușit să identific cel mai bun semnal al venirii primăverii, cel care nu dă greș niciodată. Nu mă iau după mugurii pomilor fructiferi, fiindcă sunt sătul de câte caise nu am mâncat din ei, nici după zambilele cu bulbi pe care mama soacră, după ce i le ofer de 1 martie, le plantează în grădină și de multe ori gerul le transformă în mucișori aromați. Vestitorul primăverii reale, cel care nu dă niciodată greș, este buburuza.
În ziua în care observ prima buburuză ieșită din hibernare, știu că pot rezilia contractul cu furnizorul de gaze, pot scoate pe terasă mobilierul de terasă și pot invita câțiva prieteni la primul grătar al primăverii. Asta s-a întâmplat pe 11 martie. Am scos nasul pe ușă, ca să amestec mirosul dimineții cu cel al cafelei din cană și, în farfuria cărămizie văduvă a unui ghiveci ceramic spart în toamnă, am găsit prima buburuză. Se bucura de căldura înmagazinată de ceramică în primele ore de soare și își flexa aripile și piciorușele de parcă ar fi așteptat semnalul antrenorului echipei de gărgărițe ca să intre pe teren și să dea o pasă de gol.
Peste vreun sfert de oră, cerul s-a închis, s-a răcit brusc și au început să cadă boboci de gâscă, pinguini, vulpițe polare și alte forme dubioase pe care fulgii le împrumută când devin imenși. Farfuria s-a transformat într-o depresiune intramontană ninsă până la limita dintre foioase și conifere. Deși am avut câteva porniri să salvez gângania de sub micronămeți, eram totuși ferm convins că ea, în calitate de senzor al venirii primăverii, știa că urma să ningă și dorea să facă o baie de zăpadă, probabil felul ei de a-și lua la revedere de la iarnă sau de a-și băga în boală paraziții.
Peste încă un sfert de oră cerul s-a curățat subit, de parcă stăpânitorul a trimis armata de îngeri măturători. Soarele a topit rapid fauna albă, iar buburuza și-a dat seama că i-ar fi prins bine niște veleități de înotător. Neavându-le, s-a agățat cu toate piciorușele de bățul de chibrit pe care i l-am întins. Am luat-o în casă și am cazat-o într-un ghiveci cu rozmarin din bucătărie. Razele care pătrundeau prin geamul termopan i-au reactivat cheful de flexat membre, așa că s-a reapucat de gimnastică, vestindu-mi prin gesturi miniaturale faptul că în bucătăria mea a sosit primăvara.