Inga s-a născut în Marea Norvegiei. Pe numele complet Inga Heringa, și-a petrecut primele luni de viață împreună cu celelalte câteva zeci de mii de heringi care formau bancul familial. Este greu să ieși cu ceva în evidență într-o asemenea organizare socială în care toți indivizii sunt identici, zvârlugi argintii cu luciri de oglindă scoase parcă la o imprimantă subacvatică 3D.
Dar uite că Inga Heringa s-a născut un pic diferită. Din momentul în care a ieșit din icră i-a fost mereu frig. Și când a spus pentru prima data asta unui seamăn, nu s-a bucurat de empatie. Dimpotrivă, bârfa a fost dusă imediat, astfel că întregul banc a început să râdă în hohote, iar de la suprafața apei acest lucru s-a văzut ca niște milioane de mici bulbuci care păreau că transformă Marea Norvegiei în sifon. Viața poate fi ironică la nivel omonimic. Se ajunsese la punctul în care bancul făcea bancuri. Inga Heringa, pune-ți o căciulă sau Inga Heringa ai grijă să nu răgușești.
Într-o zi, o urmă foarte vagă a unui curent marin de apă caldă a atins branhiile Ingăi preț de două secunde. Nu mai simțise așa până atunci și i s-a părut cea mai frumoasă trăire. Părea că Njord însuși a fost neglijent cu cana de ceai și câteva picături calde au ajuns în mare. Mici bulbuci au început să emeargă și fiecare conținea câte o literă din întrebarea Ingăi Heringa: hei, senzație dulce, unde ai plecat?
E greu să-ți dai seama că un membru al bancului tău lipsește. Probabil au continuat să facă bancuri multă vreme după ce Inga Heringa a plecat dintre ei, adulmecând cu branhiile, doar-doar va simți miros de apă mai caldă. A ajuns în Marea Nordului, pe care a traversat-o de la nord la sud, ajungând la Canalul Mânecii, prin care a trecut cu o ușoară senzație de amețeală stereofonică, întrucât din stânga auzea o limbă și, din dreapta, alta. Și-a continuat aventura menținându-se în proximitatea litoralului, trecând prin Golful Biskaya, apoi holbându-se la farurile portuare din Porto și Lisabona și, tot ținându-se aproape de coastă, a trecut prin Strâmtoarea Gibraltar. În mod ciudat, deși apa era mult mai caldă, nu putea spune că simțea asta, fiindcă că a ajuns aici trecând lent prin toate fazele de încălzire. În schimb simțea coloratura vieții, avea contact mereu cu noi limbi și tradiții și cu multe specii de pești despre care familia ei nu va afla niciodată. Iar asta îi încălzea sufletul.
Firul aventurii a purtat-o până în Marea Neagră, unde gustul sublim al apei salmastre a făcut-o să urce pe brațul dunărean Sulina. S-a stabilit în zona Galați, unde se simte bine primită. Urmează să publice și o carte cu pățaniile ei, sub pseudonimul literar Bia Scrumbia.