Opera de patrimoniu, versiunea italiană
Autoritățile de la Roma cer ca opera italiană să fie recunoscută ca parte a patrimoniului UNESCO. „Opera s-a născut în Italia“, spune Stéphane Lissner, director, din 2020, al teatrului San Carlo din Napoli, una dintre cele mai vechi săli de operă din lume. De ce ar fi mai legitimă intrarea operei italiene în patrimoniul mondial decât cea franceză sau germană? „Maniera de a cânta în această limbă provoacă, incontestabil, fie că sunteți de acord sau nu, o emoție mai mare amatorilor de operă“, spune Lissner, iar baritonul Gabriele Viviani explică: „Fără să diminuez meritele compozitorilor francezi și germani, cred că interpretare italiană are în plus o anume sensibilitate în exprimarea emoțiilor“. Pentru ministrul Culturii Dario Franceschini, prin această candidatură, care va fi examinată de UNESCO la finalul anului, „Italia vizează să îi fie recunoscută una dintre cele mai autentice și originale expresii culturale“.
Cât costă Pink Floyd
Dacă ar fi să fie vândut, catalogul formației Pink Floyd este estimat la o sumă de peste 500 de milioane de dolari, spune „Financial Times“. Există și interesați de acest catalog: casa de discuri Warner Music și BMG, casă de gestiune muzicală germană aliată cu fondul american KKR.
Sume uriașe la licitații
În ultima vreme, piața de artă a înregistrat un dans de cifre uluitoare. Sotheby’s a vândut un Picasso din seria 1932 (printre cei mai productivi ani ai artistului), Femme nue couchée, pentru 67,5 milioane de dolari. Un studiu de nud realizat de Michelangelo în tinerețe a fost vândut la Christie’s Paris pentru 23 de milioane de euro. La New York, Christie’s a înregistrat un record vânzând, pentru 41,6 milioane de dolar, Petite danseuse de quatorze ans, sculptură de Edgar Degas, cea mai mare sumă oferită pentru un artist francez, iar un alt record a fost înregistrat pentru un bronz de Picasso, Tête de femme (Fernande), 48,8 milioane de dolari, cel mai scump bronz al artistului spaniol.
Netflix se teme de Cronenberg?
David Cronenberg ar fi dorit să realizeze noul lui film, Crimes of the Future (body horror în spiritul primelor pelicule ale reputatului cineast canadian) ca producție Netflix, însă firma de streaming a respins proiectul. „Eram interesat de fenomenul Netflix, dar cred că este prea conservator, gândește ca un vechi studio hollywoodian. Netflix poate difuza serii avangardiste din Coreea sau Finlanda și să spună că sunt programe Netflix originale, deși sunt doar cumpărate. Dar, când vine vorba să producă, devine conservator. Este interesat numai de proiecte pentru marele public.“ O altă posibilă colaborare cu Netflix, în 2014, o adaptare a romanului Consumed, a fost, de asemenea, un eșec. „Păcat“, spune Cronenberg, „sunt realmente interesat de streaming în termeni cinematografici, cred că ar fi fost o experiență extraordinară pentru mine ca autor, creator și realizator“.
Potter-invazie
Studiourile americane par tot mai blocate în exploatarea marilor francize. Astfel, David Zaslav, șeful nou apărutului Warner Bros Discovery (după fuziunea Warner Media și Discovery) urmează să se întâlnească să stea de vorbă cu scriitoarea J.K. Rowling pentru a vedea ce alte produse de film și televiziune (și divertisment în general) cu marca Harry Potter ar putea fi create în viitor. Este o inițiativă oarecum curioasă, dat fiind că, în ciuda imensului succes al romanelor și filmelor din serie, universul Harry Potter a dat semne evidente de oboseală la public, cu noile producții din seria Fantastic Beasts. Deocamdată, nici un proiect de viitor n-a fost anunțat, deși regizorul Chris Columbus a declarat că ar dori să adapteze piesa de teatru The Cursed Child.
Cronica neagră
– Christian Giudicelli (79 de ani) – apreciat scriitor și critic francez.
– Alexander Toradze (69 de ani) – pianist georgian, stabilit în SUA, cu o carieră de succes de mai bine de trei decenii.
– Rosemarie Trapp (93 de ani) – fiica cea mai mare a căpitanului Georg von Trapp, opozant austriac al nazismului, ultima reprezentantă a familiei care a stat la baza popularei povești din filmul muzical Sunetul muzicii (1966) al lui Robert Wise, la rândul lui inspirat de o comedie muzicală care a făcut furori pe Broadway în anii ’50.