Cum scriam în numerele trecute, privesc și îndemn pe oricine să privească Eurovisionul nu ca pe un spectacol muzical (decât, poate, în plan secund), ci mai degrabă ca pe un indicator al tendințelor din politica europeană, al raporturilor dintre state și mai ales al trendurilor culturale (în sens larg) din spațiul european. Un fel de prognoză sau direcție de evoluție a societății europene.
Fiindcă de fapt asta este. În 2014, când Thomas Neuwirth, alias Conchita „Wurst“, a câștigat trofeul Eurovision, melodia interpretată de el/ ea a fost una oarecare – cum, ce-i drept, au fost marea majoritate a melodiilor din concurs – și mult inferioară celei plasate pe locul al doilea, Calm After the Storm, o piesă frumoasă a celor de la The Common Linnets. Numai că asta nu a contat prea mult. Important era mesajul transmis prin votul final. Premiind-o pe Conchita, organizatorii festivalului, European Broadcasting Union, au reafirmat – pentru publicul larg și pe înțelesul lui – poziția Europei în ceea ce privește un subiect sensibil, cel al comunităților LGBT și al integrării lor în societate. Victoria Conchitei a stârnita, desigur, controverse, cum era inevitabil s-o facă, dar a comunicat într-o formă mai concretă ceea ce oficialii europeni ratificaseră prin legi și directive.
Eurovisionul de anul acesta s-a desfășurat în timpul invadării Ucrainei de către Rusia, evenimentul cel mai șocant din Europa și, poate, de pe planetă de la finalul pandemiei de coronavirus încoace. Așadar, atunci când am urmărit votul final, am făcut-o nu ca să aflu cine va câștiga trofeul concursului, ci ca să văd cum se va întâmpla. Dat fiind rostul extra-muzical al acestui spectacol anual, știam deja că dacă pe scenă ar apărea chiar și cea mai eclatantă revelație muzicală a deceniului, câștigătorul nu poate fi decât reprezentantul Ucrainei.
Nu înseamnă că nu am avut și surprize. Cum nu mai urmărisem de mult show-ul european, am tresărit văzând pe lista cu țările ajunse în finală numele Australiei. În prima clipă am fost convins că era o greșeală de ortografie – n-ar fi fost prima dată când, din pricina a două păcătoase de litere, Austria cârnaților era confundată cu Australia cangurilor. Numai că nu era nici o greșeală: în corul european cânta și un personaj de la antipozi, din simplul motiv că, pare-se, australienilor le place grozav Eurovisionul – așa cum nouă ne place mariachi – și, din motive de audiență și publicitate, au fost incluși printre participanți. Europa e tot mai mare, mi-am zis, de vreme ce a înglobat deja încă un continent (unul mic, dar vânjos). N-a prea contat în clasamentul final, dar, cum se zice, important e să participi, mai ales când știi dinainte că n-o să câștigi.
În rest, totul a fost așa cum știam. Țările din fosta Iugoslavie s-au întrecut să ofere cât mai multe puncte Serbiei, singura ex-iugoslavă calificată în finală. Două din țările baltice au oferit cu entuziasm și încrâncenare maximum de puncte Ucrainei. La fel au făcut Moldova și Polonia, cu aceeași fervoare pro-ucraineană, deci antirusească. Și totuși spre final convingerea mea inițială a început să pălească: oricât de necesar părea un semnal dinspre Eurovision în favoarea Ucrainei, juriile nu se prea îndemnau să îi voteze melodia. Nici nu merita, ca să fim sinceri, dar asta n-a contat niciodată prea mult: înfrângerea Ucrainei la Eurovision ar fi contrazis semnificația firească a Eurovisionului.
Uitasem însă că mai exista și asul din mânecă, iepurele din pălărie, surpriza din dulap: votul publicului – care poate fi oricum. Și, în condițiile date, a fost unul masiv în favoarea Ucrainei, așa cum era de așteptat. Și, tot cum era de așteptat, Ucraina a câștigat, în ovațiile solidare ale contracandidaților și cu reprezentanții Letoniei și Lituaniei fluturând drapele ucrainene. Astfel, semnalul a fost transmis și semnul a fost, probabil, citit: Europa este solidară cu ucrainenii, iar anul următor Eurovisionul se va desfășura undeva în Ucraina. O să vedem atunci unde.
Mie, drept să fiu, mi-a plăcut melodia nonconformistă a sârbilor de la Konstrakta, In corpore sano. Dar acum Serbia nu e o miză. Va câștiga și ea Eurovisionul la vremea potrivită, un pic înainte să devină membră a UE. Până atunci mai e.