Pe vremea când avea 25 de ani, Paul McCartney își imagina o bătrânețe tihnită, în versurile piesei When I’m Sixty Four. Viața avea să îi demonstreze contrariul: cu mult după termenul de 64 de ani, muzicianul britanic este extrem de activ.
La doar o săptămână de când și-a serbat împlinirea vârstei de 80 de ani, pe 18 iunie, Macca se pregătește să urce pe scena festivalului de la Glastonbury, chiar azi, sâmbătă, 25 iunie. Va fi cea mai vârstnică vedetă care a concertat la celebrul festival, despre care muzicianul scria, în martie: „mulțimile de la Glastonbury îmi amintesc de o scenă de luptă medievală“.
McCartney și-a făcut bine încălzirea pentru Glastonbury: este proaspăt întors din turneul Got Back Tour care l-a purtat, vreme de o lună și jumătate în această primăvară, prin toată America. Pe 16 iunie, în New Jersey, Bruce Springsteen și Bon Jovi a urcat pe scenă și i-a cântat Happy Birthday.
Doar restricțiile pandemiei par să îl fi oprit cât de cât pe fostul Beatle. Dar și în această perioadă, retras la ferma sa alături de fiica lui și nepoți, el a profitat pentru a înregistra albumul McCartney III, lansat în decembrie 2020, care, așa cum era de așteptat, s-a clasat pe primul loc în topurile britanice. După un an, înregistra o altă versiune a albumului, lansa o carte care îi retrasa cariera, The Lyrics: 1956 to the Present, o carte de bucate alături de fiicele lui, o carte pentru copii, dar și McCartney 3, 2, 1 (o serie de interviuri cu producătorul Rick Rubin, pe Disney+) și documentarul lui Peter Jackson The Beatles: Get Back.
La 80 de ani, agenda lui Paul McCartney este mai plină de activități decât a multor muzicieni tineri. Alții, în locul său, poate că s-ar fi retras în plină glorie, după o carieră exemplară în sânul celui mai celebru grup rock din toate timpurile. Dar, de la destrămarea The Beatles, din 1970 încoace, McCartney a fost mai ocupat ca niciodată cu cariera lui solo, de-a lungul unei vieți plină de succese și punctate de drame.
James Paul McCartney s-a născut la Liverpool în 1942, într-o familie modestă. La 14 ani își pierdea mama, un an mai târziu îl întâlnea pe John Lennon și punea bazele unui parteneriat legendar. Urmează un deceniu de succes planetar, cu hituri care intră în istoria muzicii, dar cariera The Beatles se termină în 1970.
Însă Paul McCartney înființează aproape imediat formația Wings, alături de soția lui, Linda Eastman, și pornește o carieră personală de mare succes. În același timp, devine tată de familie, vegetarian, crește patru copii, dintre care unul, Stella, ajunge o cunoscută creatoare de modă. În 1998 urmează tragica despărțire de Linda, răpită de o boală necruțătoare.
Neconsolat, McCartney se dedică cauzelor umanitare, se interesează de muzica clasică, de pictură, de sculptură. Apoi o cunoaște pe Heather Mills, fost model, cu care se va căsători în 2002, va avea o fetiță, și de care va divorța în 2008. Pe urmă, în 2011, se va căsători cu Nancy Shevell, moștenitoarea unui bogat antreprenor american.
Toată această neîntreruptă carieră i-a adus de-a lungul anilor fostului Beatle un lung șir de distincții (și o avere impresionantă), printre care și 18 premii Grammy. În 1997, așa cum este obiceiul în Marea Britanie, a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a, devenind Sir (rangul oficial este „Knight Bachelor“), în vreme ce o mulțime de fani, care amintea de cele mai bune vremuri ale Beatlemaniei, aclama în fața palatului Buckingham. Este singurul din The Beatles care a primit această distincție, iar Paul glumea că, din acest moment, colegii de trupă încă în viață „mi se adresează cu «Sfinția Voastr㻓.
În Marea Britanie se zvonește în ultima perioadă că, pentru împlinirea vârstei de 80 de ani, Paul McCartney este chiar luat în considerare pentru a deveni Lord, ca recompensă pentru „incredibilele lui servicii aduse culturii britanice“. Dacă acest lucru se va întâmpla, Macca va face parte dintr-un grup restrâns de figuri ale culturii ridicate la rang nobiliar printre care se numără compozitorul Andrew Lloyd Webber (74 de ani), violonistul Yehudi Menuhin (1916-1999) sau actorii Richard Attenborough (1923-2014) și Laurence Olivier (1907-1989).
Până la recepțiile oficiale și la nebunia mulțimilor de la Glastonbury, Sir Paul McCarteny a preferat să își serbeze ziua de naștere cât mai liniștit: pe un iaht, alături de familie, în Mykonos, o insulă pe care o adoră.