Luni seara, pe B1TV, am asistat la una dintre cele mai gretoase emisiuni pe care le-am vazut in ultima perioada. Romanita Iovan fusese surprinsa cu un fost angajat de la OTV intr-o pozitie „nefireasca”. Fotografiile, aparute in revista „Ciao!”, au facut obiectul „dezbaterii” din studioul lui Radu Moraru. Acolo unde, alaturi de binevoitoarea si constanta gazda a lui Gigi Becali, se aflau trei „ziaristi de monden” si o doamna (domnisoara?) psiholog.
Am avut senzatia ca asist, in cele vreo doua ore ale emisiunii, la un experiment dintr-acela psihologic, cum apare descris prin cartile de specialitate, in care citiva indivizi sint blocati intr-o incapere unde trebuie sa raspunda la diversi stimuli. „Stimulii” erau, de data asta, celebrele de pe-acum instantanee facute de fotograful de la „Ciao!”, pe marginea carora invitatii si-au exersat reflexul canin al lui Pavlov. Culmea ipocriziei in discutia de taraba a fost atinsa in momentul in care s-a ajuns la faptul ca Romanita Iovan este insarcinata in luna a opta, iar Radu Moraru a spus ceva de genul „e un copil la mijloc in toata treaba asta”. Atunci, cu o profunzime greu de exprimat in cuvinte (pe care, totusi, iata!, am transcris-o…), doamna (sau domnisoara?) psiholog a inceput sa explice trairile unei femei care sta sa nasca. Asta dupa ce gazda emisiunii a realizat, citez din memorie, „un experiment in premiera” pentru tele-vizualul romanesc: a „simulat” o apropiere fata de una dintre invitate, ziarista Alice Gheorghe, incercind sa arate ca in instantaneele realizate de revista „Ciao!” ar fi foarte posibil ca „acuzatii” sa nu se fi sarutat. Wow! Cita originalitate!
Emisiunea de pe B1TV a fost dublata – nici nu se putea altfel – de cea a lui Dan Diaconescu, de pe OTV, in care acelasi subiect a fost intors pe toate fetele. Iar acolo era invitata – dar nici asta nu mai e o noutate – si sora lui Bogdan Iancu, cel impuscat acum aproape un an de zile de sotul Romanitei Iovan.
Cind pe la televiziuni se discuta despre ziaristii rapiti in Irak, Radu Moraru l-a amendat, justificat, pe Dan Diaconescu, pentru felul in care intelege sa-si faca meseria. Deunazi, asistind la cele doua emisiuni despre presupusul adulter cu parfum „romanito-otevist”, n-am mai stiut, de la un moment incolo, unde incepe Nasul si unde se termina DD-ul. De-abia astept sa vad ce discutii or mai aparea dupa ce va naste Romanita Iovan. Nu cred ca e exclus sa aflam, atunci, ca baietelul creatoarei de moda este cel care ar fi apasat pe tragaci in „cazul Primaverii”.